Dinamoviştii au reactivat numărul 11 pentru a-i face cadou unui partener de afaceri un tricou al regretatului căpitan dinamovist. Suporterii au reacţionat dur
Prezenţi ieri la sediul firmei Honda, cu care au parafat prelungirea contractului de colaborare şi pentru sezonul 2010-2011, conducătorii dinamovişti au vrut să-i facă un cadou special boss-ului firmei japoneze.
Astfel, Hirotomo Kani a primit de la preşedintele CA al "cîinilor", Nicolae Badea, un tricou cu numele său şi cu numărul 11, care i-a aparţinut lui Cătălin Hîldan! "Acest tricou nu are valenţe de marketing sau statut comercial. Va fi acordat cu titlul de excepţie doar partenerilor noştri de imagine. Domnul Kani a jucat fotbal, chiar cu numărul 11, şi am vrut să-i facem acest dar pentru a menţine viu spiritul lui Cătălin, care s-a văzut şi în meciul cu Unirea la cîţiva dintre jucătorii noştri" a fost motivaţia lui Badea.
Numărul 11 a fost retras în 2000, după moartea lui Hîldan, decizîndu-se ca nimeni să nu-l mai poarte în cadrul clubului de fotbal, nici măcar la grupele de juniori. Gestul de ieri al oficialilor i-a scandalizat pe suporterii "cîinilor" şi nu numai, aceştia protestînd dur prin comentarii pe dinamovisti.ro.
71% dintre cei 1.500 de microbişti care au votat ieri pe gsp.ro, pînă la ora 17:00, cred că gestul şefilor lui Dinamo a fost deplasat
Cristi Hîldan: "Să fie sănătoşi!"
Fratele lui Cătălin, Cristi Hîldan, fost rugbyst şi actual antrenor secund al echipei de rugby a clubului din Ştefan cel Mare, a fost dezamăgit de gestul conducătorilor dinamovişti: "Sînt surprins. Restul cuvintelor sînt de prisos. Nu înţeleg raţionamentul celor de la club. Ce poţi să mai zici? Dacă aşa au crezut ei că este bine... Singurii care pot lua atitudine sînt suporterii. Să fie sănătoşi, nu le pot eu interzice să folosească tricou