Presa română a pornit pe drumul către libertatea cuvântului în decembrie 1989, descătuşându-se de comunism. A izbucnit o pletoră de publicaţii, s-a practicat jurnalismul mesianic şi oricine a vrut a devenit ziarist. Încet-încet breasla s-a cernut şi s-a profesionalizat, au apărut patronii străini, a urmat Guvernarea Năstase, luna de miere din primul Guvern Tăriceanu, cumpărarea ziariştilor în campaniile electorale din 2008 şi 2009.
A urmat declinul, pe fondul crizei financiare şi a managementului defectuos al unei profesii care n-apucase să se maturizeze. Astăzi presa este radicalizată, tabloidizată şi ameninţată, pe lângă restricţiile financiare, de expansiunea neaşteptată a internetului. Urmează un tablou pestriţ, dar plin de nuanţe, al presei din ultimii 20 de ani, cu conflictele care marchează astăzi nu doar profesia, ci si destinatarii produselor sale.
Descătuşarea
Big bang-ul presei române a fost decembrie 1989, explică Ioana Avădani, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent din Bucureşti. Atunci au apărut o mulţime de publicaţii, pe fondul unei presiuni uriaşe a libertăţii de exprimare, urmând celor 50 de ani de comunism.
„În perioada aia, numai cine nu voia să fie jurnalist nu era. Eu am migrat de la inginerie la jurnalism, literalmente în două zile. Vineri am auzit există Mediafax, luni m-am dus să dau o probă, miercuri eram angajată”, îşi aminteşte Ioana Avădani.
În ‘90, la noi spre deosebire de ţările din jur, foste parte din blocul sovietic , tranziţia s-a petrecut cu traumă, deci cineva a scăpat controlul, spune Mircea Toma, fondatorul Agenţiei de Monitorizare a Presei. Astfel, în România au apărut vreo 2.000 de titluri noi de ziare, la scurt au apărut posturile de radio şi prin 1993-1994 au explodat televiziunile. În ţările vecine presa veche s-a metamorfozat în presa nouă şi a fost mult mai puţină zar