Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocuri şubrezite de modificările ilegale din apartamente. Vezi ce imobile sunt în pericol din cauza lucrărilor de modernizare făcute ilegal în ultimii 20 de ani

Publicat in Adevarul, duminică 18 septembrie 2011 ·

Inconştienţa unor locatari care nu se tem de lege, a făcut ca zeci de blocuri din Buzău să ajungă cu structura de rezitenţă şubrezită din cauza lucrărilor de modernizare din apartamente.Au dărâmat pereţi importanţi pentru siguranţa unui bloc şi nu le-a păsat că la următorul cutremur de peste 7 grade, produs în zona Vrancea, imobilul lor s-ar putea număra printre cele peste 700 de apartamente din municipiu cu risc mare de prăbuşire.

Mai grav este că unele dintre imobilele schilodite chiar de unii proprietari sunt încadrate în categoria celor cu risc seismic gradul I, fiind în pericol iminent de prăbuşire.

Un prim exemplu ar fi blocul 41 din cartierul Micro 14 care în ultimii ani a suferit modificări ilegale ale structurii de rezistenţă prin dărâmarea unor pereţi interiori, atrăgând supărarea şi reclamaţiile vecinilor.. "Cunoaştem cel puţin şase locatari care au dărâmat pereţii deşi ştiau că structura blocului nostru a fost grav afectat de cutremurul din 1977, apoi şi de cel din 1986, iar în urmă cu câţiva ani ni s-a pus şi bulina. În momentul în care au venit cei de la Primărie, ne-au spus clar că nu avem voie să batem nici măcar un cui fără autorizaţie. Acum aşteptăm ca autorităţile să-şi facă treaba", ne-a declarat Gheorghe Bălăşoiu, preşedintele asociaţiei de proprietari.

Reprezentanţii Inspectoratul Teritorial în Construcţii spun că astfel de cazuri au devenit foarte frecvente la nivelul municipiului Buzău. Aşa se face că nici măcar blocurile cu bulină din centrul oraşului nu au rămas cu pereţii de rezistenţă nemodificaţi. “Am primit reclamaţii despre modificări aduse la blocurile mici cu patru etaje din Piaţa Daciei care sunt încadrate în categoria celor cu risc seismic gradul I .Sunt zeci de imobile în această situaţie dar mai grav este că unele din ele au şi buline. Aceşti proprietari riscă amenzi mari şi dosare penale deşi legea es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°