Iar cînd grupul de elevi a ajuns la Tabăra Codlea, soarele se mulţumea să se strecoare blînd printre cireşii amari (şi cum acest aspect al povestirii nu mi-a fost relevat niciodată, să ne închipuim doar asta, aşa e mai frumos). Apoi, pe nesimţite (doar noi sîntem părtaşii acestui lucru), lumina lui a devenit tot mai mare, orbind lumea şi înăbuşind-o. Sau putem spune în alte cuvinte, mai puţine, că era cald şi că era vară. Şi că asta ar fi o fixare într-un cadru şi într-un timp nedefinit, demult, şi pentru că această fixare trebuie să poarte un nume, i se va spune Introducere. Trecînd cu paşi mari peste ea şi peste alte cîteva evenimente neesenţiale din Tabăra de copii de la Codlea, vom ajunge la momentul înserării. Cînd soarele, plictisit brusc de propria-i lumină, se va roşi şi va dispărea undeva prin depresiunea Braşovului. Iar elevii, fără să se gîndească să-l caute (ne vom gîndi noi), se vor afla în faţa unei ceşcuţe cu cremă de şarlotă. Care (ne putem gîndi la ceva sugerîndu-ne suspansul, de exemplu "pam, pam"), ar fi trebuit să fie de cacao.
Dar, pam, pam, suspansul continuă, bucătarii sau administratorii sau toţi la un loc, să-i înfierăm în trei cuvinte pentru totdeauna - aceşti oameni răi, vor metamorfoza cacaoa în ceva ce arată aproape identic: jir pisat (gîndacul a fost cîndva Gregor Samsa, dar cacaoa, fruct de fag niciodată). Şi astfel, în acea seară, copiii au mîncat la Codlea şarlotă. Între timp, va veni noaptea, acoperind lucrurile şi cireşii cu ce veţi vrea dvs. Dar, aşa cum noaptea va acoperi cireşii (şi chiar îi acoperă), aşa şi cireşii, la rîndul lor, îi vor ocroti pe micuţii mîncători de şarlotă. Care, pitiţi, înghesuiţi şi pe vine, cu dureri înfiorătoare de burtă, scoţîndu-şi maţele sau vărsînd, îşi vor petrece astfel prima lor noapte din neuitata tabără. Iar dacă imaginea aceasta a nopţii cu copii în livadă vi s-a întipărit clar în m