Nu de azi, nu de ieri, aici la Viena – şi nu numai aici – relaţia zonei profesionalismului muzical cu lumea înconjurătoare, cu iubitorii de artă, de muzică, cu lumea cea mare a locuitorilor oraşului se dovedeşte a fi una de intimă dependenţă.

Fiecare îşi respectă statutul. Şi-l onorează. Profesionalismul înalt capătă valoarea unei comunicări cordiale. Lumea cea mare a locuitorilor oraşului, a iubitorilor de artă dispune de conştiinţa demnităţii actului artistic. Indiferent de spectacol, sala Operei de Stat este plină. În fiecare seară, în cele treizeci de zile ale lunii. Rar de tot apare câte o zi de „relâche”. Cine nu ajunge în sală poate urmări spectacolul pe un ecran imens instalat pe una dintre faţadele Operei. E profitabil să urmăreşti din acest loc, spre exemplu, un spectacol de balet; scaunele pliante sunt special amenajate. Se vede mai bine decât în sală. Un plasator oferă programe. Cine e mai pretenţios dar nu are prea mulţi bani, vine cu două ore înainte de începerea spectacolului. Îşi poate cumpăra bilet pentru un loc în picioare. Audiţia este excelentă în orice zonă a sălii.

Personal am beneficiat de generozitatea gazdelor cu prilejul zilelor pascale; am putut viziona două dintre titlurile celebre ale scenei de operă, spectacole aflate în zone total diferite ale spiritualităţii europene; Faust de Gounod şi Parsifal de Wagner. Ambele sunt spectacole aflate de mulţi ani în repertoriul casei. Pentru un iubitor al genului este un adevărat regal. Pentru un profesionist, observator atent al scenei lirice, este o bucurie profesională importantă. Aspectul strict muzical este în mare parte entuziasmant. Cel scenic regizoral rămâne discutabil. Faust este o operă romantică franceză scrisă de Charles Gounod în mijlocul de secol XIX. A avut un succes imens, dobândit treptat în chiar timpul vieţii compozitorului. Reţine toate şabloanele genului, mizând