Senatorul clujean Alin Tişe a declarat astăzi că prin descentralizarea propusă, PSD şi PNL doresc federalizarea României punând în pericol statul de drept şi incălcând articolul 1 din Constituţie. De asemenea, Tişe a declarat că PDL va ataca la CCR Legea descentralizării.
“Statul român, România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil se arată în Constituţie. Descentralizarea propusă de USL nu este o descentralizare în sensul principiului european, nici în sensul Legii 195/2006, este o mimare a descentralizării şi o federalizare mascată", a declarat senatorul PDL Alin Tişe.
Acesta a mai spus astăzi că legea comasează puterea decizională, ce aparţine în mod constituţional statului prin organele centrale către organele locale şi baronii locali, care devin astfel guverne locale, la nivel de judeţe.
"România este stat unitar, iar autorităţile locale nu se pot transforma în guvern local, federalizat. Considerăm că se încearcă – cu rea intenţie şi cu un scop ascuns - însăşi destabilizarea unităţii statului şi federalizarea României. PDL va ataca la Curtea Constituţională a României Legea descentralizării considerată profund neconstituţională, antinaţională şi care pune în pericol statul de drept”, a mai spus vicepreşedintele PDL, Alin Tişe.