Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Mize de partid, mize de familie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 noiembrie 2009 ·

Mircea Mihăieş: „Mai mulţi forumişti mă somează să încetez atacurile la adresa lui Crin Antonescu. Le fac pe voie, deşi am motive personale de răfuială cu liberalii.”

Începând cu 1990, am fost un susţinător al acestui partid şi până în 2004 am votat mereu lista liberală. Consider că liberalismul - desigur, nu cel de extracţie quintusiano-patriciană - e forma cea mai acceptabilă de manifestare a politicului.

Pe de altă parte, cedările, pactizările, culminând cu trădarea neruşinată a perioadei Tăriceanu au arătat că partidul a intrat pe mâna unor indivizi a căror natură primară e mişculaţia şi idealul suprem căpătuiala. Aşa s-a ajuns la alianţa naturală între pesedei şi liberali, adepţii aceluiaşi stil al nesimţirii şi odioşeniei politice. Furia mea antiliberală îşi are, aşadar, originile în frustrare, în dezamăgire, în constatarea că uzurpatorii unei mari idei politice se mulţumesc să fie echipa de rezervă a lui Ion Iliescu.

Să-l lăsăm, deci, pe Crin Antonescu să-şi ducă planurile la îndeplinire şi poate că în doi-trei ani PNL-ul va fi livrat la proţap nesătuilor pesedei. Abia după aceea se va putea vorbi de apariţia unui adevărat partid liberal, cu oameni noi, dinamici, întreprinzători, care să fie piloni ai statului, şi nu mulgători destoinici la ţâţa bugetului. O fi având Crin costume asortate la cravată, dar felul în care l-a încălecat Geoană în penibila „afacere Johannis” îl califică pentru un binemeritat titlu de „Prostănac II”.

Să te încăpăţânezi să spui că mergi cu Johannis ca premier şi după alegerile prezidenţiale înseamnă să nu dai doi bani pe oamenii din propriul partid. Mârâielile ce se aud deja prin PNL anunţă zile negre pentru cel mai de stânga dintre stângiştii liberali. Nu numai că şi-a jignit subordonaţii, recunoscând că nu pot oferi un premier competitiv, dar persistă în inepţii de parc-ar fi făcut

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Ziua mamei, sărbătorită pe 5 mai în România

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, în România, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia în fiecare an, în prima duminică a lunii mai. Potrivit acestei legi, în R

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°