E clar că tendinţa evoluţiei noastre este de la mare la mic, e clar că noi, Oamenii, vom fi nevoiţi să devenim mai mărunţi, din ce în ce mai atrofiaţi fizic pentru că nu ne putem opri din evoluţie. Aceasta e binecuvântarea şi blestemul nostru.

Cândva un bărbat puternic era cel care ridica singur o căruţă în spate sau care omora o sută de inamici în bătălie, un munte de om. Astăzi acelaşi bărbat se ascunde în spatele unui individ mic, poate chiar minor, de sex incert, care are ca principală îndeletnicire capacitatea de a sta cât mai mult pe scaun în faţa calculatorului, de a bate cât mai repede din taste şi de a face cât mai mulţi bani. Cea mai mare greutate pe care o poate el ridica este propria persoană şi nu poate omorî nici măcar o muscă, ci doar viruşi din spaţiul virtual. El este astăzi acel om puternic.

Cândva femeile erau pe o poziţie net inferioară bărbatului, din cauza slăbiciunii lor fizice, neavând drept de replică, de manifestare liberă, de vot. Ele stăteau supuse într-un colţ, aşteptau şi executau deciziile bărbatului sau ale consiliului de bărbaţi. Astăzi, din inferioritatea ei fizică încă existentă, femeia vorbeşte cu îndrăzneală, răspicat, dă ordine cu tot dreptul cuvenit şi câştigat, şi chiar pedepseşte bărbaţi cu mult mai „puternici” decât ea, care ar strivi-o dintr-o lovitură. De acolo, de jos, ea priveşte în sus la bărbat cu o „inferioritate superioară” şi îi spune ce să facă. Nu pot uita imaginea unui cuplu care se certa în centrul oraşului. Vorba vine se certa, pentru că doar ea vorbea; vorba vine vorbea, pentru că mai mult ţipa. Cu puţin peste un metru înălţime ca statură, stând în faţa zdrahonului de doi metri care o privea încovoiat şi umil, îi scuipa în sus invective cum numai la hingheri mai auzi şi îi administra din când în când, în loc de semne de punctuaţie, câte o palmă, prin salturi scurte, peste faţă. Iată unde