Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile au pierdut depozite de 11 mld. lei în primul trimestru

Publicat in Ziarul Financiar, marți 21 mai 2013 ·

Companiile şi populaţia au retras în primul trimestru circa 11 miliarde de lei (2,6 mld. euro) din economiile plasate la bănci pe fondul crizei cipriote, cei mai mulţi bani fiind scoşi de către firme din depozite mai mari de 100.000 de euro (suma maximă acoperită de schema de garantare), potrivit datelor Fondului de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar.

„Dinamica depozitelor a fost determinată în ceea mai mare parte de scăderea cu 10 miliarde de lei a economiilor în lei deţinute de persoanele juridice la instituţiile de credit participante la Fond. Declinul depozitelor companiilor a fost mult mai pronunţat pentru depozitele de peste 100.000 de euro, scă­derea fiind mai lentă pe segmentul depozitelor de valori inferioare acestui nivel“, se arată într-un buletin informativ al Fondului de Garantare.

Retragerile de numerar au fost accentuate de criza cipriotă care a izbucnit la jumătatea lunii martie şi este posibil ca trendul de scădere să se fi menţinut şi în al doilea trimestru, când criza cipriotă a atins apogeul pe piaţa locală prin închiderea timp de aproape o lună a sucursalei de la Bucureşti a Bank of Cyprus, cel mai mare creditor din insulă.

Fondul garantează depozitele populaţiei şi companiilor constituite la băncile care se află sub jurisdicţia BNR, dar numai în limita a 100.000 de euro, economiile plasate la sucursalele locale ale băncilor din alte state ale UE (cum este cazul Bank of Cyprus) fiind garantate de instituţiile specifice din ţările respective.

Şi sucursalele băncilor străine au fost afectate de scăderea depozitelor din primul trimestru, valoarea resurselor atrase de acestea de la clientelă coborând cu 1,1 miliarde de lei în perioada ianuarie-martie. Cea mai vizibilă scădere a fost înregistrată tot de depozitele de peste 100.000 de euro ale firmelor.

Peste 91% din valoarea totală a economiilor atrase de s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 34 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 3 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum o ora
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 4 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°