Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tu ce fruct ai mâncat azi?

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

Blue Project/Liceul „Traian Lalescu”, Brăneşti Mai puţin junk-food, mai multă hrană „verde”! Consumul de fructe şi legume este cel mai important factor în dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a copiilor, iar prezentarea beneficiilor pe care le au fructele şi legumele îi poate determina pe copii să fie mai „conştiincioşi” atunci când părinţii le pun în pacheţel şi un măr sau o banană. Asociaţia Blue Project a lansat, în urmă cu câteva luni, un proiect educativ de încurajare a consumului de fructe şi legume, adresat copiilor din grădiniţe şi şcoli primare. Şi părinţii sunt „ţinte” ale acestui program care le reaminteşte adulţilor principiile alimentare sănătoase cu care trebuie să-i obişnuiască pe cei mici.

Prima ediţie a proiectului „Hrană sănătoasă şi la şcoală şi acasă” a început la 1 decembrie 2010 şi se va încheia la 20 mai 2011. Copiii înscrişi în acest proiect trebuie să realizeze un portofoliu de colaje, desene sau picturi cu tema „Fructele şi legumele ne fac mari şi sănătoşi” şi să organizeze, împreună cu educatoarele şi învăţătoarele, expoziţii şi evenimente având ca temă roadele naturii. De asemenea, fiecare şcoală înscrisă organizează la nivel local o „zi a fructelor şi legumelor” şi transmite iniţiatorilor proiectului fotografii şi articole de la acest eveniment. „Prin proiectele-concurs pe care le propunem copiilor ne dorim să contribuim la o armonioasă dezvoltare a acestora. Ne dorim, de asemenea, ca prin proiectele iniţiate de asociaţia noastră să le oferim cadrelor didactice un suport interactiv prin care să poată aduce la lumină ideile şi activităţile pe care le realizează.

Fiecare proiect al Asociaţiei Blue Projects va fi sprijinit de un «minisite» care să marcheze şi să prezinte activitatea participanţilor, o «carte de vizită» ce va putea fi accesată oricând, de oriunde. Şcolile cele mai active în cadrul programelor noastre vor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum 25 minute
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 8 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 9 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 10 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 6 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Franţa afirmă că „sprijină CPI” în decizia sa de a cere mandate de arestare pentru Israel şi liderii Hamas

News.ro acum o ora
Franţa a declarat luni târziu că susţine independenţa Curţii Penale Internaţionale, al cărei procuror a cerut mandate de arestare pentru lideri din Israel, inclusiv pentru premierul Benjamin Netanyahu, şi pentru mişcarea islamistă Hamas, potrivit Fr

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 10 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 9 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 10 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°