Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu, despre cei patru miniştri acuzaţi de incompatibilitate: Sunt pe deplin solidar cu toţi

Publicat in Mediafax, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, la Piteşti, că este "pe deplin solidar" cu cei patru demnitari acuzaţi de incompatibilitate, precizând că "până la proba contrarie" aceştia nu ar trebui să demisioneze şi că "nu face ANI alegeri în România, fac cetăţenii României".

"Cei patru miniştri, am văzut eu, au declarat, şi-au spus punctul de vedere. (...) Nu am eu ce să adaug la lucrurile pe care dânşii le-au exprimat foarte clar. Sunt pe deplin solidar cu toţi. Este cât se poate de evident, nu e vorba aici că bănuim, este evident, da, că la prima oră, în prima zi de campanie electorală, această ANI, mai precis conducerea ei, care s-a dovedit în atâtea rânduri o unealtă politică a regimului Traian Băsescu, îşi face de cap şi îşi face menirea în continuare. Pentru că aşa cum au dat cel puţin explicaţiile cei patru miniştri asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase cazuri de abuz din partea ANI. Până la urmă avem parchet, avem instanţe şi mai mult de atât eu nu mai am de adăugat", a spus Crin Antonescu.

Întrebat de jurnalişti dacă cei patru miniştri ar trebui să-şi dea demisia de onoare având în vedere că în anul 2011 fostul ministru al Muncii Ioan Botiş a făcut acest gest, Crin Antonescu a răspuns: "Nu e un caz deloc, dar deloc similar ca al domnului Botiş. Şi eu vă reamintesc că cel puţin dacă vorbim de PNL au mai avut în vremea Guvernului Tăriceanu vreo trei miniştri care au demisionat pe acuzaţii întru totul nefondate. Nu, nu trebuie să demisioneze pentru că sunt până la proba contrarie nevinovaţi şi nu face ANI alegeri în România, fac cetăţenii României".

Ministrul Turismului, Eduard Raul Hellvig, a fost găsit incompatibil de către inspectorii de integritate, întrucât pe lângă funcţia ministerială a fost şi director la o firmă, angajat ca cercetător în ştiinţe politice în altă societate şi a mai încasat salariu de la o bancă de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 44 minute
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum 32 minute
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 40 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Motivul pentru care audierea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei are loc la domiciliu, nu la Parchet

Adevarul acum 29 minute
Fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu şi gl.(r) Peter Petre au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei. După audierille

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum o ora
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 3 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°