Ataşatul militar al Ambasadei Statelor Unite în Cipru, locotenent-colonelul Thomas Mooney(foto), a fost găsit mort, într-un colţ necirculat al insulei, în apropiere de satul Lefka, a informat Ataşatul militar al Ambasadei Statelor Unite în Cipru, locotenent-colonelul Thomas Mooney(foto), a fost găsit mort, într-un colţ necirculat al insulei, în apropiere de satul Lefka, a informat ieri postul de radio naţional cipriot.
La patru zile de la dispariţia sa, Tom Mooney a fost descoperit căzut pe pământ, la mică distanţă de maşina sa diplomatică, la marginea unui drum forestier de la periferiile capitalei cipriote, Nicosia. Poliţia a trimis două echipaje de specialişti criminalişti în zonă, pentru a culege toate informaţiile ce ar putea elucida dispariţia şi modul în care a decedat oficialul american. Iniţial, poliţia a refuzat să confirme identitatea diplomatului, dar, ulterior, BBC a reuşit să obţină o declaraţie în acest sens de la unul dintre membrii ambasadei, care a confirmat decesul lui Tom Mooney. Acesta avea 45 de ani, era căsătorit şi avea copii, iar în Cipru lucra de un an şi câteva luni.
Joi după-amiază a fost văzut ultima oară în viaţă, în timp ce părăsea sediul ambasadei din Nicosia. Din acel moment, telefonul său mobil a fost permanent închis. Oficialii americani nu au putut oferi detalii despre motivul care l-ar fi putut determina pe Mooney să plece singur pe un drum forestier, rareori folosit.
Postul de televiziune privat Sigma, din Nicosia, a informat că trupul diplomatului a fost găsit în afara maşinii, iar autovehiculul său nu părea să fi avut un accident. Poliţia locală a confirmat faptul că moartea oficialului american este "un subiect sensibil", iar informaţiile furnizate presei au fost serios cenzurate. Ambasada Statelor Unite a anunţat ieri că a deschis o anchetă internă, pentru a elucida toate necunoscutele