Mărturisesc că nu am fost niciodată un fan al Zilei Femeii. Probabil că mi se trage din şcoală, când ne buluceam să ducem flori „tovarăşei", prilej cu care am băgat de seamă că unii colegi strecurau, pe lângă bucheţelul de ghiocei, pacheţele an de an mai consistente. Nu am fost nici fan al florilor cumpărate „la comun" de colegii de serviciu pentru ca nici una dintre colege să nu rămână „nebăgată în seamă". Mi s-a părut întotdeauna că e un fel de celebrare a iubirii de masă, concept derivat din antipaticul „cultură de masă".

Zilele astea (ca de altfel de când mă ştiu, în această perioadă a anului) am tot văzut, la televizor, pe reţele sociale, tot felul de indivizi rostind/scriind fraze ce încep cu „Urez reprezentantelor sexului frumos...". Emitenţii sunt Poşta Română, liberalii, dinamoviştii, un fabricant de telefonie mobilă, unul de cosmetice (normal), artişti, primari - ce mai, lume bună. A făcut notă discordantă Poliţia rutieră din Republica Moldova, care a decis să se adreseze tuturor femeilor, in corpore (bine a făcut, că ai noştri, ocupaţi cu altele, s-au abţinut anul ăsta). Nu e clar cine şi când a inventat formula, dar mie îmi provoacă unele nedumeriri.

Întâi, de ce ne adresăm „reprezentantelor"? Cine sunt ele şi cum au devenit reprezentante? Le-a desemnat cineva? Sunt mai „reprezentative" decât celelalte? Din ce punct de vedere? Poate, emitentul voia să spună că se adresează tuturor reprezentantelor tagmei femeilor care citesc pagina respectivă, sau se află în încăpere etc. Ele ar avea dreptul la bunăstare, o primăvară frumoasă, la împlinirea dorinţelor, la noi succese în muncă (asta nu se mai poartă) şi multe alte lucruri minu-nate; celelalte, adică reprezentatele, nu.

Desigur, urătorul avea la dispoziţie două opţiuni: sau să se adreseze tuturor femeilor din lume, sau să se restrângă la Mihaela, Rodica, Lia, Florica şi cine mai credea e