Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crimele şocante ale anului 2009

Publicat in Adevarul, marți 29 decembrie 2009 · ·

Furie scăpată de sub control, frustrare, frică, dorinţă de răzbunare, alcool, mânie înăbuşită, gelozie. Sunt doar câteva dintre motivele aflate în spatele unor crime care au şocat şi au revoltat opinia publică din Oltenia în 2009.

Un bărbat care se pregătea să se căsătorească cu o tânără cu care convieţuia de peste şase ani, a ştrangulat-o şi apoi a pus-o într-un sicriu pe care l-a cărat în propriul bar din cartierul Rovine. Descrierea de ucigaş cu grave probleme nu îşi avea locul în familia lui. Pritenii şi rudele spuneau că se iubeau şi erau fericiţi până când el ar fi aflat că are cancer. Într-o noapte şi-a lăsat fără suflare iubita. A ştrangulat-o. Apoi a înţepat-o cu foarfeca în inimă de mai multe ori. A adus o explicaţie şocantă în faţa anchetatorilor: „Demonul era în ea...de aceea am fost nevoit să o omor, să o scap”. Bărbatul a fost arestat. Procurorii încă mai lucrează la caz.

O fetiţă de numai 14 ani, din Amărăştii de Sus, îşi înjunghie bunicul cu un cuţit. Fata a intervenit, potrivit procurorilor, într-o dispută dintre bunici, sărind să-şi apere bunica. Anchetatorii au stabilit că fata era în legitimă apărare. Tânăra încearcă să reintre în cotidian, însă are traume grave, spun psihologii.

Fiul unui poliţist din Craiova ucide cu arma de vânătoare a tatălui, accidental, spune el, colega de cameră a surorii sale. Tânărul este judecat în stare de arest pentru omor şi efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii.

O femeie din Craiova a fost ucisă cu un ciocan de soţul său, care o bănuia că îl înşală. Identificarea ei a fost extrem de dificilă, deoarece craniul i-a fost pur şi simplu zdrobit. Un alt caz cutremurător, o crimă plănuită cu sânge rece de un bărbat din Dolj, care după ce şi-a ucis soţia şi unul dintre copii, a lăsat câte un bilet pe pieptul victimelor, în care nu îşi justifică

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°