Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Anamaria Giovana Stancu, un adevărat talent la nai

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 iunie 2009 ·

Adolescenta de numai 14 ani a încântat cu interpretarea ei la nai invitaţii Institutului Cultural Român din Veneţia. Este olimpică la nai şi visează să cânte într-o orchestră renumită din lume. Anamaria Giovana Stancu este, la prima vedere, o adolescentă timidă, care n-ar vrea sa iasă din anonimat. Talentul cu care este, însă, înzestrată o aduce în faţa sălilor pline de concerte si la concursuri.

Naiul este instrumentul la care excelează şi prin care se exprimă. Nu-i place să vorbească prea mult, preferă să cânte şi să arate lumii întregi talentul ei.

A început să cânte de la vârsta de zece ani şi nu a început cu naiul, aşa cum ne-am fi aşteptat. Lua lecţii, în particular, la pian, iar profesorul care se ocupa de ea, Mariana Luca, le-a spus părinţilor că trebuie să facă în aşa fel încât Anamaria să poată studia acest intrument la un nivel mai înalt. Astfel, a fost îndrumată să urmeze Liceul de Arte “Bălaşa Doamna”, din Târgovişte, unde a fost acceptată la clasa de nai condusă de profesorul Marian Ionescu.

Naiul, marea dragoste

“Naiul pentru mine a fost un fel de dragoste la prima vedere. Mi-a placut încă de la început să cant la nai şi cred că, pe viitor, cu acest instrument am să merg mai departe. Studiez, în paralel, şi pianul”, a spus Anamaria pentru Adevărul de Seară.

Efortul adolescentei a fost răsplătit, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În 2006, a câştigat locul I la un concurs-festival organizat la Târgovişte. Un an mai târziu a ocupat prima poziţie la olimpiada de muzică, faza zonală, la care au participat concurenţi din şase judeţe ale ţării: Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Dâmboviţa. A obţinut tot locul I şi în 2008, iar în acest an s-a situat pe poziţia a doua, la aceeaşi competiţie.

Concert la Veneţia

Se poate mândri cu faptul că a fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 47 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 33 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°