Parteneriatul Estic va reprezenta un test important pentru UE, care intenţionează să-şi consolideze relaţiile cu şase foste republici sovietice.Liderii Uniunii se reunesc, joi, la Praga, pentru lansarea oficială a iniţiativei polono-suedeze. Moscova acuză UE că-şi extinde sfera de influenţă în detrimentul Rusiei. Cu două zile înainte de summitul de la Praga, Parteneriatul Estic, iniţiat de Polonia şi Suedia în 2007, continuă să provoace divergenţe.
Preşedintele Viktor Iuşcenko a salutat ieri fără entuziasm proiectul pe care Uniunea Europeană îl va lansa cu Ucraina şi alte cinci foste republici sovietice. „Nu este o iniţiativă rea. Este foarte bine că UE îşi dezvoltă propria strategie pentru contactele cu statele din Europa de Est”, a declarat Iuşcenko.
Afirmaţia preşedintelui Iuşcenko vine după ce Ucraina a dat de înţeles că nu este pe deplin mulţumită de noua platformă de cooperare, pe care o consideră insuficient de ambiţioasă din perspectiva obiectivelor pe care şi le propune Kievul în relaţia cu UE.
Şi preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a criticat recent Parteneriatul Estic, în care vede o „încercuire a Rusiei“. Iniţativa care va fi lansată joi la Praga vizează să consolideze relaţiile Europei cu şase state foste sovietice - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, situate între graniţa estică a Uniunii şi Rusia.Proiectul nu le oferă însă acestor ţări nicio perspectivă de aderare la UE.
Acestea beneficiază deja, cu excepţia Belarusului, de fonduri europene în cadrul politicii de vecinătate a UE, care vizează susţinerea reformelor în statele de la estul şi sudul Uniunii.
Proiectul, ameninţat de tensiuni politice
Pe de altă parte, analiştii au atras atenţia că protestele violente care au avut loc luna trecută în Republica Moldova, mani