• Toate spectacolele pe care le-aţi regizat la Bucureşti sunt încă în repertoriu. Primul, ”Unchiul Vanea”, împlineşte în luna mai zece ani, de când a avut premiera. Există un secret al longevităţii montărilor dumneavoastră în România?
Dacă procesul căutărilor continuă, dacă e continuat procesul chinurilor la care eşti supus în timpul acestor căutări, dacă actorii nu încetează să se agite emoţional, în sensul bun, dacă ei continuă deschiderea cu noi idei spre tot ce există, spectacolul continuă să trăiască. Un spectacol moare atunci când noi răspundem la toate întrebările. Dacă întrebările persistă, spectacolul continuă, pentru a căuta răspunsuri. De exemplu, am avut o discuţie, de curând, după o reprezentaţie, cu actorii care joacă în ”Unchiul Vanea”. Andreea Bibiri (în rolul Soniei) îmi spunea că ea abia acum, după aproape zece ani, a înţeles un moment referitor la personajul său şi anume cel de la sfârşitul spectacolului, când Astrov îi cere Soniei un păhărel cu votcă, deşi el îi promisese că nu va mai bea votcă. Şi ea mi-a spus că în sfârşit a aflat ce înseamnă acest gest pentru Astrov: în momentul în care el îi cere vodcă ea înţelege că nu-l va mai vedea niciodată pe Astrov. Însuşirea muncii vii este atunci când nu încetăm să ne mirăm, să descoperim lucruri noi. Mă bucur enorm că actorul continuă să fie surprins de personajul pe care-l interpretează. Şi e minunat.
• Mariana Mihuţ, care are o activitate în teatru de peste 45 de ani, joacă acum în mai multe spectacole regizate de dumneavoastră. Are şi alte roluri, atât la ”Bulandra”, cât şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Este foarte vioaie. De unde această energie a ei, căci aţi lucrat împreună şi la acest nou spectacol? Ce o menţine atât de bine în scenă?
Ea nu poate să facă ceva cu încetul şi nici nu ştie cum. Nu poate… Recent, la una din repetiţii, aproape că îşi pierdus