Suntem in anul Eminescu si de aceea nici o referire la personalitatea sa nu ni se pare inutila sau deplasata. De Eminescu ar trebuie sa ne amintim mereu, dar, evident, tot ce e mult strica. Am in fata un volum aparut in aceasta vara, intitulat In jurul lui Eminescu. In carte autorul, Razvan Codrescu, ne propune texte incitante. Ne putem face idee despre ele doar citand titlurile: "De ce Eminescu?", "Oboseala de Eminescu", "Cum trebuie inteleasa Doina lui Eminescu", "Eminescu si crestinismul", "Eminescu n-a murit", "Nationalismul romanesc in context european", "Recurs la «cadavrul din debara»". In urma cu un an, in premiera, suplimentul Aldine a publicat textul Eminescu si crestinismul. Nu ne puteam inchipui atunci ce valuri va starni acel text. Nici mai mult, nici mai putin, autorul a fost socotit un nou detractor al poetului national, lucru complet fals. Falsitatea este demonstrata in prefata cartii de Gabriela Moldoveanu, cea care a ingrijit editia de fata. Cum bine spune, "cuminecare" a nationalului cu universalul, Eminescu ne onoreaza, dar ne si obliga... Eminescu se cere nu atat vorbit, cat trait... Adaugam spunand ca niciodata mai mult ca acum nu a fost nevoie de Eminescu. Textul de mai jos pledeaza in acest sens...
La un om viu esti curios sa stii mai ales cum traieste. La un om mort esti curios sa stii mai ales cum a murit. In cazul lui Eminescu: va fi murit el din cauze naturale sau va fi fost ucis? Daca va fi murit din cauze naturale, cum se crede indeobste, va fi fost inima sau "infectia luetica"? Iar daca va fi fost ucis, se va fi facut aceasta cu sau fara premeditare? Daca nu-l va fi ucis un nebun cu piatra, nu cumva il vor fi ucis doctorii printr-un tratament nepotrivit? Dar daca l-au ucis doctorii, ar fi prea banal s-o fi facut din indolenta sau nepricepere (mal praxis).
Prostul e inclinat aprioric spre ipoteza conspirationi
