Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Nu au echipament, dar au adus acasă cupa mondială şi cea europeană! Ei sunt Torres, Xavi şi Casillas de România

Publicat in Pro Sport, vineri 28 iunie 2013 ·

Fotbaliştii de la naţionala homeless a României au ajuns în Timişoara aseară, de la campionatul european din Germania. Echipa antrenată de Mihai Rosus a câştigat competiţia, după ce a învins în finală Bosnia Herţegovina, cu 6-4.

După câştigarea mondialului de anul trecut, românii au devenit şi campioni europeni în această săptămână, o performanţă comparabilă cu cea a primei reprezentative de fotbal a Spaniei. România a câştigat în Germania toate meciurile pe care le-a disputant, învingând pe rând Germania Nord (8-2), Polonia (13-3), Austria (7-3), Germania BKG (7-2), Croaţia (5-2) şi Bosnia Herţegovina (6-4).

Culmea, campionii europeni au fost singurii care au jucat la acest turneu fără echipament! Toate celelalte naţionale aveau tricouri şi şorturi din partea federaţiilor naţionale de fotbal din care proveneau, mai puţin românii, care au jucat cu maieurile de antrenament. În finală, bosniacii, care aveau două rânduri de echipament, s-au oferit să îi “îmbrace” ei pe ai noştri, însă românii au refuzat.

“În fiecare an avem problem cu echipamentele. Dacă până acum primeam doar mărimile XXL, prea mari pentru băieţi, anul acesta ne-au trimis nişte tricouri din acelea cum găseşti în Dragonul Roşu sau în bazar. Adversarii ne-au desconsiderat, nimeni nu ne-a băgat în seamă. Toţi erau îmbrăcaţi adecvat, numai noi eram ca în excursie. Sunt total uimit de reacţia domnului Pigulea, care a spus să suflecăm mânecile la 35 de grade Celsius. Îl rog pe el să vină să joace pe 35 de grade şi să şi poarte un echipament pe care nu scrie România”, a declarat Mihai Rosus, antrenorul naţionalei României de oameni fără adăpost.

Golgheterul României a fost Laurenţiu Simoniac. Fratele acestuia, Cristian Simoniac, este Casillas de România, fiind portarul care a reuşit să cucerească atât titlul European, cât şi pe cel mondial cu echipa sa naţională. “A fo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 52 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 49 minute
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°