Născută într-o familie de cadre didactice, în care sora mai mare şi ambii părinţi au îmbrăţişat o carieră în învăţământ, Vărzaru a devenit, apoi, una dintre cele mai bune handbaliste din lume. După retragerea Luminiţei Huţupan, Vărzaru a devenit cea mai titrată handbalistă română, în activitate, la nivel de club, cu două trofee ale Ligii Campionilor. „Am venit pe lume cu o zi înaintea lui Moş Nicolae, împreună cu sora mea geamănă Anca. Ne aştepta, nerăbdătoare, sora noastră Gabriela.
Provin dintr-o familie de profesori. Tata predă de o viaţă matematică, în timp ce mama, o «umanista» convinsă, este profesoară de limba franceză. Nu pot să trec peste ultimii membri sosiţi în familia noastră, şi cei mai răsfăţaţi, pisoii Sugus şi Arabelutza”, îşi începe povestea proaspăta campioană a Europei cu formaţia daneză Viborg.
Cristina Vărzaru a început handbalul la vârsta de zece ani, fiind acompaniată de ambele surori. Cu timpul, fiecare a luat-o pe drumuri diferite. Gabriela, care şi-a descoperit înclinaţia către ştiinţele exacte, a devenit profesoară de matematică la un liceu din Rm. Vâlcea. Anca, moştenindu-i pe ambii părinţi, a urmat Institutul de Studii Economice. Lucrează acum la o importantă firmă de audit din Bucureşti.
“Mie mi-a plăcut să alerg...”, spune zâmbind Cristina, care a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova.
Vârful de lance al unei generaţii de aur
Dublă campioană naţională de junioare III, Vărzaru a atras repede atenţia celor de la Oltchim care au transferat-o pe micuţa extremă de la CSS Corabia.
Membră a unei generaţii de excepţie a handbalului feminin românesc, Vărzaru a fost căpitanul echipei ce a câştigat titlul mondial de tineret în 1999. Graţie prestaţiei ei, românca a fost desemnată totodată şi “cea mai completă handbalistă” a turneului final di
