Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacţii la alegerea lui Francisc, "primul papă al Americilor" sau „papa din Lumea Nouă”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 martie 2013 ·

Lideri din întreaga lume şi în special din ţările în curs de dezvoltare au salutat aseară alegerea papei Francisc, argentinianul Jorge Bergoglio, ca “primul papă al Americilor". Sursa: Reuters

“Alegerea sa demonstrează forţa şi vitalitatea unei regiuni ce influenţează tot mai mult lumea noastră şi, la fel ca milioane de americani hispanici, noi, cei din Statele Unite, împărtăşim aceeaşi bucurie în această zi istorică", a declarat preşedintele Statelor Unite Barack Obama, care a adresat “urări călduroase primului papă din Americi".

Preşedinta argentiniană Cristina Kirchner i-a urat noului papă să aibă o “sarcină pastorală fructuoasă în exercitarea responsabilităţilor atât de mari de căutare a justiţiei, egalităţii, fraternităţii şi păcii omenirii".

Preşedinta Braziliei Dilma Rousseff a subliniat că “credincioşii" îl aşteaptă “cu nerăbdare" la Rio de Janeiro pentru Zilele Mondiale ale Tineretului, din luna iulie.

Uniunea Europeană i-a urat un lung pontificat, astfel ca el să poată “promova pacea, solidaritatea şi demnitatea umană".

Preşedintele francez François Hollande a asigurat că “Franţa, fidelă istoriei ei şi principiilor universale ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii... va continua dialogul de încredere pe care l-a întreţinut întotdeauna cu Sfântul Scaun".

“Simbolul alegerii unui papă ce provine din America Latină ne-a încântat şi ne afectează", au declarat episcopii din Africa de Sud pentru care noul papă, fiul unui “umil feroviar, cunoaşte bine problemele şi provocările cu care lumea în curs de dezvoltare se confruntă".

Papa Francisc s-a născut pe “continentul speranţei", au afirmat episcopii brazilieni, pentru care aceste alegeri “revitalizează" Biserica Catolică.

Cancelarul Angela Merkel, fiica unui pastor protestant, a estimat că “dincolo de creştinătatea catolică

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 54 minute
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 11 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

De ce sărbătorile pot fi o sursă de conflicte în familie

Mediafax acum o ora
Sărbătorile, deşi asociate cu bucuria şi reîntâlnirea, pot ascunde adesea tensiuni şi conflicte în familie. Aşteptările nerealiste, presiunea socială şi lipsa echilibrului emoţional pot transforma atmosfera festivă într-o sursă de stres şi dezamăgir

Loteria Română anunță extrageri duble pentru Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Premiile puse în joc

Ziare.com acum 52 minute
Loteria Română va organiza sâmbătă, 4 mai 2024, extrageri duble pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, pentru seria suplimentară fiind alocat un fond total de câştiguri, la categoria I, de 350.000 de lei. Potrivit companiei, l

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Marea Britanie a început controalele la importurile de alimente proaspete din UE, la peste 4 ani după Brexit

HotNews acum 40 minute
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieşit din piaţa unică şi la opt ani după ce a votat în favoarea ieşirii din UE, transmite agenția Reute

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum 2 ore
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°