Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muntele de beton de la poalele muntelui Tâmpa

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 6 octombrie 2008 ·

Construirea de blocuri noi în Braşov nu îi bucură pe toţi locuitorii. Localnicii de la capătul cartierului Răcădău, în special, nu sunt deloc fericiţi că la poalele Tâmpei sunt construiţi coloşi din beton care le fură din plăcerea de a vedea muntele. Blocurile de 14 etaje din complexul rezidenţial „Tâmpa Gardens” se află în capătul cartierului - chiar la baza muntelui Tâmpa, iar persoanele care apreciază natura mai mult decât un munte de beton sunt intrigate că autorităţile au permis construirea blocului chiar la marginea unei rezervaţii naturale.

Rezervaţie protejată

„Tâmpa Gardens” a primit premiul pentru „Cea mai bună locaţie a anului 2007” la Târgul Imobiliar Naţional, în martie 2007. Locaţia nici nu se putea mai bună, spun localnicii: e chiar în gura Rezervaţiei peisagistice „Tâmpa”. Tocmai de aceea, mai mulţi localnici au semnat o petiţie prin care cer Ministerului Me-diului şi Ministerului Lucrărilor Publice şi Locuinţelor să oprească lucrările de construcţie.

Iată textul petiţiei: „Muntele Tâmpa, ultima creastă calcaroasă coborâtă din muntele Postăvarul (1799 m), la o înălţime de aproape jumătate din cea a acestuia, respectiv 906 m, se înalţă la circa 400 m deasupra oraşului Braşov. Rezervaţia naturală Tâmpa se întinde pe o suprafaţă de 150 ha şi este singura rezervatie peisagistică din judeţul Braşov. Aici au fost descrise pentru prima dată două endemisme (specii care trăiesc numai într-un anumit teritoriu) româneşti: crucea voinicului (Hepatica transsilvanica) şi obsiga barsana (Bromus marcensis). De asemenea, Tâmpa adăposteşte multe specii de păsări, mamifere şi insecte (aici s-au descoperit aproape 35% din totalul speciilor de fluturi din ţara noastră).

Potrivit legislaţiei româneşti, Tâmpa este deja zonă protejată, adăpostind 22 de specii de păsări de interes european, patru specii de mamifere şi trei habitate. Numărul tot

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°