Zigu ORNEA Bogdan Petriceicu Hasdeu, are dreptate G. Călinescu, "a fost un geniu universal şi se poate afirma că a izbutit aproape peste tot". Din opera ştiinţifică Etymologicum Magnum Romaniae, Cuvente den bătrîni, Istoria critică a românilor sînt, negreşit, cărţi importante, dezvăluind o minte atoatecuprinzătoare. În literatură, unde lirica e aproape de neluat în seamă, proza onorabilă iar Răzvan şi Vidra una dintre cele mai izbutite drame din literatura dramatică românească. Era însă un om straniu şi cu o ascendenţă biografică încărcată. Preocuparea primordială a fost, negreşit, istoria, în 1876 devenind simultan membru al Academiei şi titularul unei catedre de istorie la Universitatea din Bucureşti. Cu un an înainte fusese numit director al Arhivelor Statului (unde avea şi un apartament), dirijîndu-le bine, în ciuda haosului spre care era aplecat. A adunat, cu nesaţ şi bună cunoaştere, documente, le-a clasat (ajutat de personalul instituţiei), pe unele le-a publicat. Viaţa i-a fost agitată. În 1869 (se născuse în 1838) s-a căsătorit cu o ardeleancă, Iulia, femeie devotată dar aspră, care se tot plîngea de infidelităţile soţului, ştiut ca adorator al erosului. I s-a născut (în 1869) o fiică, botezată tot Iulia, care s-a demonstrat înzestrată precoce, alintată de părinţi Lilica. La nici trei ani ştia alfabetul şi citea, apoi, cu o memorie supradotată, poate recita nu numai poeziile dar şi prozele tatălui. Cu dispensă de vîrstă, încheie clasele primare, ştia la opt ani binişor franţuzeşte, englezeşte şi germana, lua lecţii de pian, de canto, desen şi profesori, bine aleşi, îi dădeau lecţii particulare la alte discipline. La opt ani jumătate a luat examenele de anul întîi la gimnaziu, apoi, absolvind strălucit întreg ciclul gimnazial. Compunea poveşti, scria versuri. Mama, ardeleancă pedantă, şi tatăl fantast îi pregăteau o carieră strălucită, cu totul ieşită d