Adversara lui Dinamo din Grupa F a Ligii Europa, formaţia austriacă Sturm Graz, a pierdut, sâmbătă, scor 0-2, pe teren propriu, în faţa grupării SV Ried, în etapa a 16-a a Bundesligii.
Tehnicianul Franco Foda a folosit în acest meci următoarea formulă de joc: Gratzei - Lamotte (Bukva 70), Sonnleitner, Prettenthaler, Schildenfeld - Weber, Holzl - Muratovic, Beichler, Foda (Lavric 63) - Jantscher (Klem 87).
În urma acestui rezultat, Sturm Graz rămâne cu 27 de puncte acumulate şi ocupă poziţia a 4-a, la şapte puncte distanţă de liderul Red Bull Salzburg.
Austriecii fac parte din Grupa F a Ligii Europa alături de Dinamo, Panathinaikos şi Galatasaray. În prima etapă, gruparea din Ştefan cel Mare s-a impus cu 1-0 la Graz, iar pe 3 decembrie va juca pe teren propriu cu austriecii de la ora 22:05.