Cît de real este pericolul inflaţiei pentru economia lumii? Părerile în această privinţă se împart între cele ale economiştilor conservatori şi cele ale unor instituţii oficiale ca FMI sau OECD (Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică). FMI şi OECD prevăd rate ale inflaţiei foarte scăzute, pentru următorii cîţiva ani. Dar fostul preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, Alan Greenspan, avertizează asupra pericolului inflaţiei. Pe unele pieţe de obligaţiuni, se pare că se aşteaptă, de asemenea, o creştere accentuată a inflaţiei. Varianta care se va dovedi reală va avea oricum mari implicaţii pentru politicile guvernamentale. Dacă în urma recesiunii, inflaţia va deveni principala problemă, guvernele ar trebui să-şi retragă cît de repede programele lor de stimulare a economiei. Dacă însă recesiunea rămîne problema majoră, aceste politici trebuie să rămînă în vigoare şi chiar trebuie întărite. Toată lumea se aşteaptă la ceva inflaţie. În timpul erei inflaţiei scăzute care datează de pe la începutul anilor ’90, rata anuală din ţările dezvoltate ajungea în medie la 2,4%. Ţintele de inflaţie ale băncilor centrale sînt astăzi stabilite la 2%. Monetariştii îşi revendică era inflaţiei scăzute ca fiind marea lor realizare. Ei se mîndresc cu experienţa în managementul de previziune a băncilor centrale. Dar politicile monetare au puţin de-a face cu asta. Inflaţia scăzută rezultă dintr-o combinaţie de ofertă ieftină şi cerere scăzută. Există o uriaşă presiune deflaţionistă asupra preţurilor, dinspre economiile asiatice cu plăţile lor scăzute, în vreme ce şomajul din ţările dezvoltate ajunge la o medie de 5-6%, adică de două ori mai mult faţă de primele decenii de după război. Inflaţia era în creştere înainte de recesiunea apărută în 2008, în special din cauza creşterii de preţuri la produsele de bază.

Acestea sînt datele fundamentale împotriva cărora ast