Din Rubla, satul de deportaţi din Bărăgan unde a avut domiciliu obligatoriu şi Corneliu Coposu, nu a mai rămas decât o singură gospodărie, locuită de un singur om. Constantin Ciolac, fiul unor deportaţi basarabeni, se luptă, la cei 60 de ani ai săi, de unul singur cu pustiul din jurul său.
Satul Rubla, judeţul Brăila, locul unde au pătimit sute de deportaţi şi deţinuţi politici în anii '50-'60, mai are acum o singură gospodărie şi un singur locuitor. Constantin Ciolac, descendent al unei familii de deportaţi basarabeni, a rămas fără vecini, după ce pe Maria Florea, originară din Cadrilater, a ajuns-o bătrâneţea şi s-a mutat la Dumnezeu, lăsând în urmă o căsuţă cu pereţi albi, rătăcită stingher pe un câmp aproape pustiu. În curând, anotimpurile care vor trece peste ea o vor face una cu pământul, aşa cum s-a întâmplat cu toate construcţiile rămase în urma foştilor deportaţi. Acum, doar casa lui Constantin mai stă în calea pustietăţii depline. Casa lui Constantin, însufleţită de spiritul omului care o locuieşte şi care refuză să plece din acest loc împânzit de amintiri crâncene, fiindcă, spune el, "aici e acasă. Unde să mă duc dacă aici e rostul meu pe lume?!".
SINGURĂTATEA, CEL MAI MARE DUŞMAN
Cam trei kilometri despart rămăşiţele satului Rubla de Şoseaua Brăila-Slobozia. Un drumeag nenorocit, cu făgaşe adânci, săpate de roţi de tractor, ce devine impracticabil după fiecare ploaie, este singura legătură a lui Constantin Ciolac cu lumea. Singurătatea este acum cel mai mare duşman al ultimului dintre deportaţi, dar, din câte se vede, nu-i un inamic suficient de puternic încât să-i învingă voinţa. Căruţa şi calul, 1.000 de butuci de vie şi un petic de grădină, plus câteva hectare de pământ date la o asociaţie, astea sunt averea lui Constantin, munca lui din timpul verii ce nu îi dă timp de plictiseală. Iarna se mai ia cu t
