"Comuna de tăietori de păduri şi ciobani autodidacţi care aveau biblioteci mari şi vorbeau despre Hegel", după cum spunea gânditorul din Răşinari, se aşterne blând la un drum care urcă spre Păltinişul lui Noica. Dacă Răşinariul ar fi o frază, biserica veche "Voroneţul transilvănean" ar fi aliniatul, Coasta Boacii ar fi virgula, casa lui Goga şi cea a Barcienilor ar fi punct şi virgulă, iar casa lui Cioran ar fi punctul. Răşinărenii ar fi subiectele şi predicatele. Habar n-am dacă Răşinariul de azi i-ar mai fi plăcut lui Cioran. Habar n-am dacă mirosul de Răşinari i s-ar fi părut acelaşi. Habar n-am dacă ar fi locuit în aceeaşi casă sau dacă şi-ar mai fi amintit de groparul care-i dădea câte un craniu de la vreun mort ca să-l rostogolească pe Coasta Boacii. Habar n-am dacă Răşinariul i s-ar mai fi părut un Paradis. Bustul filosofului tronează la poarta casei, cumva rupt de totul care înseamnă fosta proprietate, la fel cum ai pune punct şi virgulă după ce ai tras o concluzie. Casa e locuită de o familie care a cumpărat imobilul de la familia Cioran.

Ica Cioran, cumnata scriitorului, împreună cu primarul comunei încearcă să cumpere proprietatea, pentru a o transforma în casă memorială, deschisă publicului. Dar, după cum spune chiar Ica Cioran, preţul e mare, undeva pe la 300.000 de euro, iar autorităţile locale încă nu-şi permit această investiţie. Ne nimerim în faţa casei unde s-a născut Cioran, dar nicicum pe strada care să-i poarte numele, sâmbătă, undeva între dimineaţă şi prânz, când oamenii îşi urează "ziua bună", fix în mijlocul târgului de sâmbăta.

Printre sprayuri de ţânţari, blugi la 3 lei bucata, izmene la 2 şi adidaşi torsion la 5, de o parte, şi burta impunătoare a unui muntean din spatele tarabei pe care vindea oareşce, de cealaltă parte, reuşesc să zăresc bustul lui Cioran. Cu ochi aprig de răşinărean, priveşte în tăcere şi cân