Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roşul care îi agită pe copii

Publicat in Jurnalul, marți 28 octombrie 2008 ·

Înainte de a cumpăra un produs alimentar, citiţi cu atenţie eticheta. Dacă are în compoziţie roşu Ponceau 4R (E124) este mai bine să îl puneţi înapoi în raft, mai ales dacă intenţionaţi să îl daţi copiilor. Roşu Ponceau 4R (sau roşu coşenilă), E124, este un colorant azoic obţinut prin sinteză chimică, nerecomandat în alimentaţia copiilor. Studiile realizate până acum arată faptul că acest aditiv alimentar poate induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Maladia are repercusiuni şi asupra adolescenţilor, provocându-le tulburări de comportament grave. Simptomele se agravează atunci când E124 este combinat cu bezoatul de sodiu E211, un conservant extrem de periculos. Din această cauză, autorităţile din Marea Britanie se luptă pentru interzicerea acestui aditiv alimentar, cel puţin din produsele destinate copiilor. Prima victorie a fost obţinută. Roşu coşenilă nu mai are ce căuta în alimentele fabricate pentru copiii sub 3 ani.

O altă categorie de consumatori care sunt afectaţi de E124 este a celor alergici la aspirină şi astmaticii, ale căror crize se vor înteţi. De asemenea, persoanele sensibile pot dezvolta anumite alergii în urma consumului cronic.

Studiile realizate pe animale au demonstrat faptul că acest aditiv alimentar este cancerigen. Din cauza acestor efecte, roşu Ponceau 4R este interzis în Norvegia şi în SUA. Autorităţile finlandeze au redus cantitatea de E124 pe care producătorii o pot pune în alimente.

DOZA ZILNICĂ ADMISĂ

JEFCA (forul mondial care reglementează utilizarea aditivilor alimentari) a stabilit că doza zilnică admisă pentru E124 este de 4 mg/kg corp. Pentru că aceasta poate fi depăşită foarte uşor, producătorii de alimente sunt obligaţi de forurile europene să menţioneze pe eticheta produselor care conţin roşu Ponceau 4R că are efecte adverse asupra sănătăţii copiilor.

Pentru a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 3 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 2 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 4 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum o ora
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 5 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 4 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 4 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Țara NATO care anunță zi de doliu național după moartea președintelui Iranului, în accidentul aviatic

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni, 20 mai, o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează AFP. ”În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu n

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

16°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°