M-a tentat tema din acest an a colocviilor revistei Mozaicul – „Craiova – modele de legitimare şi valori europene”, aşa că am răspuns pozitiv invitaţiei de a avea o intervenţie. Am crezut că îmi va fi uşor să aleg dintre personalităţile culturale, ştiinţifice, politice, pe care Craiova le-a dat de-a lungul vremii, una care să se potrivească.
Am trecut în revistă nume cunoscute: Constantin Lecca, Eugeniu Carada, Gheorghe Chiţu, Maria, Theodor şi Elena Teodorini, Petrache Poenaru, Theodor şi Alexandru Aman, Grigore Gabrielescu, Elefterie Cornetti, Nicolae Romanescu, Titu Maiorescu, Nicolae Titulescu, Ion Ţuculescu, Traian Demetrescu, Felix Aderca, Tiberiu Iliescu şi altele, ale unor oameni care au avut succes în lume, au construit instituţii acasă, au creat ceva durabil şi important pentru ceilalţi.
Mi-am dat seama că despre unii dintre ei nu am suficiente date, iar despre alţii am prea puţine din ceea ce aş vrea de fapt să ştiu. La prima vedere, un model de legitimare se cuantifică strict prin prisma performanţei şi nu ne interesează dacă respectivul a fost un obedient, un trădător, un laş sau un infam. Dacă a avut succes la Viena şi s-a născut la Craiova, ăla e! Să ne trăiască!
Îmi pare rău, nu pot aşa. Ca să îmi fie model şi să-l pot propune ca model de legitimare s-ar cuveni să îmi placă şi ideile, esenţa lui umană, să îl cunosc foarte bine, aşa cum un avocat are nevoie să ştie totul despre clientul său, ca să-l poată apăra în orice situaţie.
Identificarea unei astfel de figuri - mai mult sau mai puţin ilustre - a devenit mai dificilă, pe măsură ce căutarea înainta în timp. Sigur, câţi oameni, atâtea modele, iar eu am fost şi sunt mai interesat de scriitori decât de primari, senatori, miniştri, de mai-marii vremii sau de apropiaţii lor - fără a le diminua din merite, e doar un magnetsim care funcţionează mai degrabă către cei care reuşesc în
