Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Câştigătorii festivalului de folclor „Strugurele de Aur“. Marele premiu a revenit lui Sebastian Stan din Sibiu

Publicat in Adevarul, luni 20 septembrie 2010 ·

Cel mai important concurs de folclor din Transilvania, cu premii de peste 70.000 de lei, şi-a desemnat câştigătorii. A X-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor “Strugurele de Aur” a adus în faţa publicului o mare parte dintre cei mai importanţi cântăreţi de muzică populară din ţară.

Recitalurile şi gala laureaţilor au fost prezentate de realizatorul de emisiuni folclorice la TVR, Marioara Murărescu. La secţiunea solişti vocali, Marele Premiu şi trofeul „Strugurele de Aur“ a fost câştigat de Sebastian Stan, de 26 de ani, din Sibiu.

”Este un moment deosebit de emoţionant pentru faptul că aştept această seară de zece ani. Când am început acest festival mulţi au crezut că este doar o glumă sau o provocare dar prin tenacitatea echipei ansamblului Jidvei, a TVR, a colaboratorilor, a CJ Alba şi a companiei am reuşit să facem un festival de renume naţional. Pe Sebastian (câştigătorul marelui premiu) l-am considerat de mult artist şi sper ca acest premiu să-i dea puterea de a consolida toate cunoştinţele şi valorile pe care le–a câştigat împreună cu ansamblul Jidvei şi să-i dea puterea şi tăria de a dobândi acel statut de artist consacrat”, a declarat Claudiu Necşulescu, adminsitratorul SC Jidvei SRL.

Premiile acordate în concurs

Solişti instrumentişti: premiul I – Ioan Sabău din Satu Mare; premiul II: Alexandru Marin din Botoşani şi Nicu Mâţă din Republica Moldova; premiul III: Paul Budiurcă din Reghin şi Aura Bonchiş din Ţara Zarand.

Premii speciale: Premiul Drumul Vinului-Ţara Vinului: Ana Maria Ion Oprişan din Drobeta Turnu Severin; Centrul Judeţean de Cultură ”Augustin Bena” a fost premiat prin Anca Ioana Matei din Poiana Vadului, judeţul Alba; Premiul de Popularitate: Iustina Iritmia din Botoşani; Premiul Cramei Jidvei: Georgiana Mănăilă din Giurgiu şi Gabriel Dumitru din Piteşti.

Cel mai autentic costum care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°