Tinerii nemţeni din perioada vechiului regim reuşeau să se distreze fără bani mulţi. Pentru ei distracţia a însemnat muzică la casetofon, amenajarea unor parcuri şi a unor cinematografe.
Până în secolul al XIX-lea grădinile erau amenajate în incinta mănăstirilor, a construcţiilor religioase şi a locuinţelor celor mai înstăriţi. După darea în folosinţă a gării, administraţia locală a Romanului a hotărât să transforme Pădurea Teiului din spatele gării în parc.
“Grădina Mare”- cum era numită de tinerii nemţeni- a fost amenajată într-un stil mixt, ca şi celelalte grădini realizate în acea perioadă în provincie. O alee pentru plimbări împărţea grădina în două, iar în mijlocul ei se afla un rond şi un chioş unde cânta fanfara militară. În apropierea acestora se găsea un lac romantic cu o insuliţă, care atrăgea tinerii îndrăgostiţi. Numeroase specii de arbori seculari populau “Grădina Mare”: tei, arţari, plopi. De-a lungul timpul au fost plantaţi şi arbori decorativi: castani, stejari piramidali, pini, duzi, salcâmi, sălcii pletoase şi un grup de arbori de plută de amur, originari din Asia de Est. “Era cel mai frumos loc din Roman. În serile de vară vedeai oameni de toate categoriile plimbându-se pe acolo: tineri îndrăgostiţi, grupuri de prieteni, părinţi cu bebeluşi”, îşi aminteşte romaşcanca Elena Popovici.
Un alt parc care atrăgea tinerii din Roman era cel din apropierea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. “În acel parc găseai specii rare de plante lemnoase decorative precum Magnoliile sau Ginko Biloba. În aceeaşi incintă erau capele şi chioşcuri realizate de episcopul Melchisedec Ştefănescu şi de urmaşii săi”, adaugă romaşcanca.
Un alt mod de distracţie în acele vremuri era mersul la film. “Prima sală de proiecţii de filme mute a fost Sala Brand. Următoarele au fost “Modern”, “Trianon”, iar în zilele noastre “Unirea”, “Alecsandri” şi “Flacăra.
