O uşoară, dar semnificativă querelle a provocat, pe frontul cronicarilor actualităţii literare, apariţia volumaşului Pavor nocturn de Dan Sociu, poet a cărui traiectorie a fost mai mereu însoţită de o vie discuţie critică. După ce taxase cîntece eXcesive (2005), reproşînd autorului că din poemele lui „mizerabiliste“ lipseşte, în genere, chiar poezia, Paul Cernat aproape că a celebrat noua apariţie: „poetul major“ iese, „cu adevărat, la lumină“... Mult mai rezervat asupra relevanţei acestui Pavor nocturn s-a arătat, în schimb, Alex. Goldiş, pentru care preluarea, din precedentul volum de versuri, a unui întreg ciclu (Cu gura uscată de ură) nu face decît să arate un regres valoric, în jumătatea realmente nouă şi în ansamblul de etapă. A venit apoi, foarte polemică şi personalizată, cronica în două episoade a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, neprecupeţind nici un elogiu şi făcînd din Dan Sociu un poet care mai întîi impune şi ulterior schimbă paradigmele generaţiei sale. Este, iniţial, unul dintre „fondatorii mizerabilismului autohton“, mai încoace alunecă în „neo-romantism năvalnic“, pentru ca, înPavor nocturn, să se afle „în pragul unui neo-clasicism“...

Aruncînd puţină apă rece peste aceste jubilaţii critice, să spun din capul locului că Pavor nocturn mi se pare mult sub nivelul atins de autorul nostru încîntece eXcesive. Şi Alex. Goldiş are dreptate: fără cele 30 de pagini preluate de acolo, cum s-ar fi putut – practic – închega editorial această nouă apariţie? Pe de altă parte, nu pot să nu observ glisarea cronicarilor încîntaţi din sfera poeziei comentate în cea a biografiei care (spun ei) o generează. Dan Sociu s-ar fi întors, din iadul spitalului, transformat; şi poezia lui dobîndeşte, prin aceasta, o garanţie de autenticitate şi o aură de intensitate, o dimensiune în plus.

Or, secvenţe coşmareşti, imagini horror şi con