Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea spune că majorarea cotei unice şi scăderea TVA la 22% sunt "nişte simulări ale anumitor specialişti": "Nu am discutat în USL. A fost o discuţie la plecare"

Publicat in Gandul, joi 24 octombrie 2013 ·

Scenariul majorării cotei unice de la 16% la 22% şi al reducerii TVA, de la 24% la acelaşi nivel de 22%, face parte, potrivit vicepremierului Liviu Dragnea din "nişte simulări pe care anumiţi specialişti le făcuseră pentru a creşte venituirile bugetare" şi nu din variantele de lucru avansate oficial Ministerului de Finanţe.

"N-am discutat în interiorul USL", a susţinut iniţial Liviu Dragnea. Imediat a nuanţat însă: "A fost o discuţie în USL la plecare. O discuţie la care nu eram foarte atent. Se vorbea de nişte simulări pe care anumiţi specialişti le făcuseră pentru a creşte venituirile bugetare. De ce aceste frânturi au fost scoase şi date pe surse, mă rog..", s-a arătat nemulţumit vicepremierul de apariţia în presă a subiectului lansat de PSD în şedinţa USL de vineri, aşa cum au precizat pentru gândul surse din coaliţie.

Potrivit lui Dragnea, "nu există variante în lucru la care Ministerul de Finanţe să fie implicat".

Creşterea cotei unice la 22% şi scăderea TVA cu două procente, aceasta a fost varianta propusă de premierul Victor Ponta în ultima şedinţă a USL pentru a aduce bani la buget anul viitor. Şeful guvernului le-a transmis liberalilor, la întâlnirea de vineri, că încasările la buget nu sunt cele prognozate şi le-a propus unificarea cotei unice şi a TVA la 22%, măsura urmând a fi aplicată începând din 2014, au declarat pentru gândul surse din USL. În cadrul şedinţei nu s-a luat nicio decizie, propunerea premierului urmând a fi discutată pe larg într-o şedinţă ulterioară.

Ulterior, ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a precizat că "la nivelul conducerii USL a avut loc o discuţie informală", însă "PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%".

Scenariul majorării cotei unice de la 16% la 22% şi al reducerii TVA, de la 24% la acelaşi nivel de 22%, face parte, potrivit vicepremierului Liviu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 49 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 33 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 51 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 58 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 35 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°