Administratorii agropensiunilor din judeţele Bistriţa Năsăud şi Cluj preferă să se descurce pe cont propriu şi nu s-au înscris în programul „Vacanţe la ţară”. Sursa: Horia Calaceanu
Dincolo de birocraţia excesivă, administratorii se plâng de controalele autorităţilor. Inspectorii le caută nod în papură şi verifică mult mai des pensiunile promovate, comparativ cu cele despre care nu poţi găsi nicio referinţă în presă sau pe internet, spun administratorii.
De aceea, preferă să se promoveze prin intermediul clienţilor, care îi recomandă cunoscuţilor, în loc să plătească bani pentru a-şi posta anunţuri pe pagini de internet sau să le publice în presă.
„Administratorii renunţă la promovare pentru a nu fi în prima linie la verificările Gărzii Financiare, a SANEPID-ului. Pentru că obţinerea avizelor este foarte costisitoare, comparativ cu alte state, în care se poate trăi din agroturism, mulţi preferă să lucreze la negru”, mărturişeşte Ioana Tamaş, reprezentanta ANTREC din Bistriţa Năsăud.
De fapt, filiala din acest judeţ a asociaţiei nici nu mai funcţionează conform statutului. La început au fost numeroşi membri, însă aceştia s-au retras treptat, deoarece se aşteptau ca, odată deveniţi membri ai ANTREC, să aibă un număr foarte mare de turişti. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Acum, câţiva administratori încearcă să se reorganizeze şi există speranţa ca turiştii să poată petrece anul viitor „Vacanţe la ţară” şi în agropensiunile din Bistriţa Năsăud.
În prezent, pensiunile mai mici afişează tarife de 50 de lei pe cameră, iar în cele mai mari tarifele pot urca şi la 120 de lei pe cameră.
Călărie la poarta Apusenilor
Nici în judeţul Cluj situaţia nu este mai bună. O singură pensiune, „La Mesteceni”, oferă pachete turistice în cadrul programului. Însă, spune Ioana Tamaş, care îi r