Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un maidanez ne costă 80 de lei pe lună

Publicat in Adevarul, joi 9 septembrie 2010 ·

Alexăndrenii se plâng tot mai des la primărie cu privire la câinii fără stăpân care umblă pe străzi şi la tomberoane, deşi serviciul de ecarisaj a fost cesionat unei firme private.

Adăpostul de câini al firmei respective are o capacitate de 50 de locuri, dar acum sunt ocupate decât 15. „Noi verificăm săptămânal toate zonele din oraş, dar mai ales locurile în care sunt amplasate ghenele de gunoi. La momentul de faţă avem 15 animale capturate" a spus doctorul Rodică Găină, proprietarul firmei de ecarisaj.

Activitatea firmei se axează în principal pe capturarea câinilor agresivi şi a celor bolnavi, care constituie un pericol pentru cetăţeni. Un câine este ţinut în adăpost pentru şapte zile, iar dacă în această perioadă animalul nu este revendicat de stăpân, este eutanasiat. Costul de capturare şi întreţinere a unui singur câine, se ridică la 70-80 de lei pe lună, iar prin prin adăpost trec lunar aproximativ 100 de câini. Aceste costuri sunt suportate de Consiliul Local.

Oamenii sunt nemulţumiţi de numărul mare de câini care trăiesc în preajma ghenelor. „Am ieşit acum două seri să duc gunoiul şi am fost întâmpinat de patru-cinci câini. Vă spun sincer că mi-a fost foarte frică. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă venea fiica mea de 14 ani să arunce gunoiul. Primăria ar trebui să facă ceva", a spus Florian Ioniţă de 47 de ani.

Proprietarul firmei de ecarisaj a explicat că existenţa câinilor în zonele ghenelor se datorează oamenilor de la curţi, care seara, dau drumul animalelor. „Din cauza faptului că oamenii trec prin această perioadă de criză, nu mai au cu ce hrăni câinii şi le dau drumul pe timpul nopţii. Aceştia se strâng la tomberoane, pentru că acolo găsesc mâncare", a explicat Găină.

Pe lângă controalele săptămânale pe care le efectuează pe străzi, firma de ecarisaj capturează animalele şi în urma reclamaţiilor venite din partea locui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 7 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum 21 minute
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°