Am răsfoit săptămînile trecute – străbătînd Israelul de la un cap la celălalt, cu semnificative incursiuni în teritoriile palestiniene – o carte rară, recomandată de Părintele Iustin Marchiş de la Mănăstirea Stavropoleos: Jurnalul de călătorie în Egipt şi Palestina al unei nobile şi pioase doamne pe nume Etheria (sau Egeria). Manuscrisul latin, descoperit în 1884 de un savant italian într-o mănăstire din Arezzo, este, pare-se, una dintre rarele consemnări ale unui pelerinaj religios din secolul al IV-lea, după faimoasa călătorie a Împărătesei Elena la Ierusalim. Femeie inteligentă şi cultivată, de o limpezime (inclusiv autoscopică) ce aminteşte pe alocuri de scrutările Sfîntului Augustin, Etheria a călătorit (într-o vreme în care orice călătorie mai lungă putea fi şi ultima) din Spania de azi pînă în vîrful Muntelui Sinai şi apoi la Ierusalim, iar de pe Muntele Nebo spre Idumeea, întorcîndu-se la Constantinopol prin Tars, Seleucia şi Calcedonia. Deşi (ne spune benedictinul Dom Ferotín) era înrudită cu Împăratul Teodosie, nobila pelerină urca munţii sacri cu piciorul, iar noaptea dormea pe pămîntul gol. Seara, după lungi ore de oboseală şi primejdii, Etheria citea din cărţile fără de care nu pleca la drum: Scripturile şi Onomasticonul lui Eusebiu. Însemnarea călătoriei sale mistice abundă, de altfel, în referinţe şi analize comparative, atît în jurnalul propriu-zis, cît şi în descrierea calendarului liturgic din cea de-a doua parte.

Dacă mi-ar trece prin minte să fac o dare de seamă a călătoriei mele recente spre „Oraşul Păcii“ – cum pare numit de-a dreptul sarcastic, azi, Ierusalimul –, n-aş avea nici pe sfert seninătatea Etheriei. Mai întîi, poate, pentru că am respectat întru totul vorba după care prima incursiune în Ţara Sfîntă tulbură rău „şuvoiul întunecat şi instabil al interiorităţii“, cum numeşte Sf. Augustin fandacsia comună; apoi, pentru că n-a f