Săptămîna trecută m-am întîlnit cu Gottfried Langenstein, vicepreşedintele canalului de televiziune Arte, şi am discutat despre cultura la televizor. Mi-au plăcut lucrurile pe care le-a spus şi consider orice comentariu al meu inutil.
Cultura nu are o audienţă populară. Cum poate să supravieţuiască, în aceste condiţii, cultura la televizor?
Cred că e o greşeală să spui despre cultură că nu ar avea un public numeros. Este clar că, dacă prezinţi un serial american, vei avea mult mai uşor o audienţă mai largă decît cu un proiect cultural. Pentru a prezenta cultura trebuie să faci, poate, un efort mai mare. Asta însemnînd că trebuie să creezi un eveniment. Să vă dau un exemplu. Ne-am gîndit să realizăm un documentar despre viaţa socială din Berlin. Dacă ne-am fi rezumat la aşa ceva, am fi avut o audienţă mică. Aşa că ne-am propus să facem ceva spectaculos. Am filmat, cu 80 de echipe, o zi întreagă a Berlinului, în fiecare colţ al oraşului: la spital, la primărie, la operă, într-un restaurant, într-o bucătărie, într-o măcelărie, i-am însoţit pe cei de la salubritate... Într-un cuvînt, am prezentat viaţa unui mare oraş, timp de 24 de ore. Trebuie să ai o idee cum să comunici cultura, pentru a obţine efectul scontat. Să vă dau un alt exemplu: dacă faceţi un documentar despre Wittgenstein şi-l prezentaţi în Franţa sau în Germania, îl vor urmări 30.000-40.000 de persoane. Dacă însă veţi avea curajul să construiţi o întreagă zi televizuală despre filozofia, problemele vieţii lui Wittgenstein şi contextul acelor vremuri, audienţa va fi de zece ori mai mare. Prin urmare, cînd te ocupi de cultură, trebuie să ai din cînd în cînd curaj.
Cum e bine să fie susţinută cultura? Prin intervenţia statului sau prin mecenat, prin susţinere din partea zonei private?
Cred că trebuie să fie o mixtură. Vedem astăzi că statele nu pot să finanţeze cultura, pentru că e
