Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se reînfiinţează Partidul Comunist Român

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 iunie 2010 · ·

"La solicitarea a zeci de mii de oameni, membri şi simpatizanţi ai Partidului Alianţa Socialistă, se convoacă un Congres extraordinar având ca ordine de zi revenirea pe scena politică a Partidului Comunist Român într-o haină, evident, nouă.

Partidul Comunist Român îşi adună energiile şi iese la luptă hotărâtă pentru a pune capăt jafului sălbatic la care este supusă ţara noastră, pentru a stopa degringolada societăţii, haosul economic şi financiar care urmăresc destrămarea Statului Naţional şi înstrăinarea bogăţiilor ţării. (...) Genocidul îndreptat împotriva poporului român trebuie oprit! Este timpul ca la conducerea ţării să ajungă oamenii cinstiţi, devotaţi ideilor nobile de propăşire materială şi spirituală a naţiunii noastre", se arată într-un comunicat al PAS. Formaţiunea informează că pe 3 iulie va avea loc congresul extraordinar, unde se va decide schimbarea numelui formaţiunii în PCR, potrivit Newsin.

Cât priveşte raţiunile reînfiinţării PCR, Partidul Alianţa Socialistă arată că, din 1989 încoace, actualele partide au fost incapabile să asigure un trai decent pentru cetăţeni şi să le respecte drepturile, trasformând România într-un "lagăr". "De 21 de ani drepturile elementare ale oamenilor sunt sistematic încălcate, toate regimurile post-decembriste dovedindu-se nedemocratice, incapabile să asigure un nivel de trai acceptabil pentru imensa majoritate a societăţii. Politicile restauraţioniste au aruncat România cu două secole în urmă din toate punctele de vedere: economia distrusă, finanţele risipite, şcoala dezorganizată, sistemul sanitar, practic, desfiinţat, viaţa oamenilor devenind o existenţă de coşmar. România a devenit, sub guvernările post-decembriste, un imens lagăr de concentrare", se afirmă în comunicatul citat.

Socialiştii se arată nemulţumiţi şi de faptul că după revoluţie, unele voci au denaturat istoria şi spun că iniţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 2 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Aregntina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 43 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum 2 ore
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°