Câteva zeci de studenţi ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (anul III) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) au înaintat rectorului instituţiei, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, o sesizare scrisă prin care solicită acestuia „excluderea Niculinei Iacob (n.r. - conf. univ. dr. în cadrul facultăţii menţionate) din examene şi înlocuirea acesteia cu alţi profesori din universitate”. Cererea este motivată prin faptul că, din cauza restanţelor pe care tinerii le-au acumulat la disciplinele predate de cadrul didactic, aceştia nu au „putut susţine examenul de licenţă în luna iulie, ba mai mult de atât, sunt nevoiţi să repete anul III”. Unul dintre studenţi susţine în document că a fost examinat de 15 ori la aceeaşi materie şi, de fiecare dată, numele său a apărut pe lista picaţilor.
Reprezentanţii USV susţin că memoriul (anonim) a fost înaintat de câţiva studenţi care, pe parcursul anilor de facultate, s-au remarcat prin absenţe şi cunoştinţe precare.
Potrivit decanului Facultăţii de Litere, conf. univ. dr. Luminiţa Turcu, „vreme de trei ani de zile, aceşti tineri au absentat de la cursuri, nu şi-au manifestat interesul sau au lucrat peste hotare şi au venit la facultate doar în perioada examenelor. Noi am venit în sprijinul lor, am prelungit perioadele de reexaminare, am organizat sesiuni suplimentare de evaluare, cu aprobarea Consiliului facultăţii, tocmai pentru a le mai acorda o şansă”.
Consecinţele sunt destul de grave pentru studenţii reclamanţi, în cazul în care aceştia nu vor reuşi să promoveze examenele. Aceştia vor fi exmatriculaţi, având ulterior posibilitatea de a se reînmatricula în anul III, an de studiu pe care îl vor repeta în regim cu taxă. Referitor la acest lucru, studenţii consemnează că nu mai au posibilitatea financiară de a repeta anul sau pentru a plăti alte reexaminări.
Reprezentanţi