Sportiva Lucia Mihalache, care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Londra în proba de talere-skeet, a declarat într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că e o împătimită a vânătorii, dar nu e colecţionară de trofee, preferând medaliile sportive.

Redăm integral interviul acordat de Lucia Mihalache agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: - Femeile s-au ferit de arme întotdeauna. Aveau maxim un pistolet în poşetă. Ce caută o femeie cu puşca în mână?

Lucia Mihalache: - Eu de copil am fost mai băieţoasă şi întâmplarea a făcut ca unul din vecinii mei să fie antrenor de tir sportiv. Aşa am ales acest sport. El m-a îndreptat către tir.

R: - Nu vă e frică de armă? Cum aţi scăpat de ea?

L.M.: - Nu îmi este frică de arme. Şi nici nu mi-a fost vreodată. Prima oară când am tras îmi aduc aminte că aveam 10 ani. Am tras cu arma de vânătoare a unchiului meu.

R: - De unde şi până unde puşca? Şi de ce proba de talere?

L.M.: - Am început cu proba de puşcă, dar mi s-a părut plictisitoare şi după un an am întrebat antrenorul dacă nu există altă probă cu puşca, dar mai dinamică. Şi aşa am ajuns la proba de talere-skeet.

R: - Aţi fost vreodată la vânătoare? E vânătoarea un sport?

L.M.: Da am fost, sunt membru vânător. Merg frecvent la vânătoare, la iepuri, fazani, raţe, gâşte, ţapi şi porci mistreţi, dar nu sunt o colecţionară de trofee. Prefer medaliile. Legat de cealaltă întrebare, părerea mea este că, în afara faptului că vânătoarea este una dintre primele ocupaţii umane este o îmbinare între sport şi artă.

R: - Spuneţi-mi câte ceva despre Lucia Mihalache. Cine sunteţi, cum trăiţi în afara sportului? Cum împăcaţi sportul cu viaţa de familie?

L.M.: Din 1984 practic tirul sportiv, proba de talere, sunt căsătorită din 1989 cu un fost sportiv şi din 1995 sunt mamă de băiat. Şi soţul şi băiatul meu mă susţin