Omul joacă teatru şi când respiră. Chiar şi când e singur. Se confundă cu toţi şi toate, iar problema sa principală e propria-i persoană. Îl „chinuie” talentul
E coşmarul şi visul oricărui reporter! Nu stă locului deloc. Râde, sare, glumeşte, se răsteşte, se agită, recită, povesteşte, se enervează, te enervează şi te uimeşte. Sare de la una la alta. Îi pui o întrebare şi îţi răspunde la alte două la care nu te-ai gândit. E ca pe scenă, deşi eşti unicul spectator. Te împroaşcă cu talentul său uriaş. Nu ştii ce-o să facă în secunda următoare. Îţi vorbeşte calm de Dumnezeu şi, dintr-odată, se dezlănţuie într-un Haka al maorilor. Apoi, se aşază la masă calm, ca şi cum ar fi spus o rugăciune.
L-am întrerupt dintr-o divagaţie. A bătut cu palmele în masă, figura i s-a schimonosit şi aproape că mi-a sărit la gât: „Te-am tolerat destul! Păi, io-ţi iau interviu sau tu mie! Că te dau cu capu’ de masă!”. Câteva momente mai târziu spune că a glumit, că nu m-a lovit, că nu ştiu să mimez o lovitură falsă. Omul a intrat în memoria vulgului când şi-a dat chiloţii jos în faţa jurnaliştilor. Spune că gestul a fost un autodafe, un gest de credinţă. Claudiu Bleonţ e dracu’ gol!
„Singurul român cu care am probleme e Claudiu Bleonţ!”
Înainte de ’89 a luat, la Costineşti, premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din „Un bărbat cu mai multe femei”. Cam câte? „Soţia, vecina, poeta, infirmiera, doctoriţa, călătoarea, colega de serviciu şi directoarea! Opt!”, enumeră fără să clipească actorul. Dar în viaţa reală? „În viaţa de zi cu zi e eternul feminin! Să nu vorbim de babardeală... Atâta timp cât amândoi îşi oferă respect e OK. Dacă o transformi în drog sau dependenţă e exces…”, e sobru Claudiu Bleonţ.
Ar juca el un rol de femeie? „Am jucat în Harap Alb! Am fost fetiţa lui Verde Împărat, a lui Marin Moraru! Aş juca şi acum. E în fişa postului! Slujeşti cauzelor
