Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV! «Nu vreau ca Radu să mai folosească numele Vâlcan»

Publicat in Click, duminică 22 septembrie 2013 ·

După ce şi-a renegat tatăl, Radu Vâlcan riscă să-şi piardă numele. Cel care susţine că-i e tată, Vasile Vâlcan, vrea ca actorul să nu mai folosească numele Vâlcan şi va solicita acest lucru în instanţă, chiar astăzi.

La jumătatea lunii august, Click! a dezvăluit, în exclusivitate, detalii emoţionante despre Vasile Vâlcan, cel care susţine cu acte că este tatăl actorului de la postul tv ACASĂ, Radu Vâlcan (36 de ani). Bărbatul în vârstă de 60 de ani lucrează ca taximetrist şi se descurcă greu cu salariul mediu pe economie din care trebuie să achite chiria, dar şi medicamentele pe care le ia lunar pentru inimă, însă cel mai mare of al său este că actorul şi prezentatorul tv nu-i mai vorbeşte de vreo şapte ani. La toată această situaţie a pus capac faptul că iubitul Adelei Popescu îşi reneagă părintele.

„Dl în cauză nu este tatăl meu natural, chiar dacă amândoi purtăm acelaşi nume. El este «un tată vitreg» - la propriu şi la figurat - de care nu vreau să mai aud şi cu care am ales să nu mai vorbesc de câţiva ani buni", spunea Radu Vâlcan, într-un mesaj publicat pe Internet. Situaţia l-a enervat la maximum pe bărbat şi a considerat că trebuie să-şi pedepsească într-un fel fiul rătăcit pentru aceste cuvinte.

„Dacă tot zice că nu sunt tatăl lui, atunci să nu-mi mai poarte numele. Nu vreau ca Radu să mai folosească numele de Vâlcan, numele pe care i l-am dat cu tot sufletul şi de care eram mândru. Dacă el a spus că nu sunt tatăl lui, atunci să-l cheme altfel în buletin". Vasile este foarte pornit pe situaţie, iar astăzi vrea să meargă la Judecătoria Sectorului 6, unde va solicita modificarea. „Mâine (astăzi, n.r.) merg la judecători să fac o cere în care voi solicita preşedintelui să dispună schimbarea numelui de Vâlcan, având în vedere că Radu spune că nu sunt tatăl lui. Sunt foarte pornit pe situaţie. De atâtea luni nu mi-a dat nici un semn, deş

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°