Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HARTA clădirilor care se pot prăbuşi la un cutremur precum cel din 1977. Dan Lungu: „În clădirile cu bulină nu ar trebui să funcţioneze spaţii publice”

Publicat in Gandul, luni 21 octombrie 2013 ·

România trebuie să fie oricând pregătită pentru un cutremur major, afirmă seismologii. Din punct de vedere al clădirilor, România nu este însă pregătită. Câteva sute de clădiri cu bulină roşie ar putea cădea la un cutremur similar cu cel din 1977, provocând cel puţin câteva mii de morţi. Gândul a întocmit harta clădirilor care reprezintă o ameninţare din punct de vedere seismic în principalele oraşe din România.

Exceptând fenomenul Izvoarele, unde în ultima lună s-au produs peste 260 de cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 0,1 şi 3,9, şi ale cărui cauze principale sunt încă în curs de cercetare, activitatea seismică în intervalul 1 ianuarie 2013 – 15 octombrie 2013 este aproximativ identică cu cea de anul trecut, dacă ne luăm după numărul cutremurelor. În acest interval din 2013 s-au produs, potrivit calculelor gândul pe datele Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP), 298 de seisme cu magnitudinea cuprinsă între 2,5 şi 5,5, dintre care 36 la Galaţi (zona Izvoarele) şi 87 în ţările şi zonele seismice din vecinătatea României, dar care s-au „simţit” în ţara noastră. Restul de 175 s-au produs în majoritate în Vrancea. În acelaşi interval din 2012 aparatele INFP au înregistrat 263 de seisme, dintre care 79 la vecini.

După patru ani, Vrancea a răbufnit, acum două săptămâni, cu un cutremur de 5,5 pe scara Richter. Seismul a reaprins temerea multor dintre români cu privire la capacitatea autorităţilor de a face faţă unui seism major. Potrivit calculelor gândul, peste 650 de clădiri din cel puţin 33 de oraşe din România aflate în zone cu risc seismic reprezintă un pericol public şi se pot prăbuşi la un cutremur precum cel de acum 36 de ani. De asemenea, alte aproximativ 2400 de imobile locuite, încadrate în categoria risc seismic II –IV sau la Urgenţe 2 -3, se pot prăbuşi sau pot fi afectate.

„Trebuie să fim tot timpul pregătiţi că va

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 2 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum o ora
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 4 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°