Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt din zece consumatori români, interesaţi de evoluţia bugetului personal

Publicat in Bursa, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Românii acordă mare atenţie cheltuielilor zilnice, încercând în permanenţă să-şi optimizeze bugetul personal, potrivit unui studiu efectuat de compania Novel Research, arată un comunicat de presă trimis redacţiei.

Studiul arată că opt din zece consumatori români urmăresc evoluţia bugetului personal, în timp ce doar 13,5% ţin o evidenţă scrisă a veniturilor şi cheltuielilor.

Aproximativ 41,3% dintre respondenţi sunt, însă, foarte interesaţi să-şi dezvolte cunoştinţele de gestionare a bugetului personal.

"Rezultatele studiului confirmă încă o dată importanţa investiţiilor în educaţie financiară, una dintre priorităţile strategiei noastre de dezvoltare durabilă. Încă din 2008 susţinem activ programe menite să îmbunătăţească nivelul de cunoştinţe financiare ale românilor şi suntem bucuroşi să observăm, comparativ cu rezultatele studiului desfăşurat în 2011, o creştere a interesului consumatorilor pentru informare înainte de a-şi asuma un angajament financiar", a declarat Ivo Kalik, directorul general al Provident Financial România şi Bulgaria.

Provident Financial România a înregistrat, anul trecut, un profit de 2,71 milioane de euro, în scădere cu 2,2 milioane de euro, faţă de anul precedent, în condiţiile creşterii veniturilor cu 11%, până la 70 milioane euro. În ceea ce priveşte împrumuturile acordate, valoarea acestora a urcat cu zece procente, comparativ cu 2011, până la 105,8 milioane de euro.

F.A. Românii acordă mare atenţie cheltuielilor zilnice, încercând în permanenţă să-şi optimizeze bugetul personal, potrivit unui studiu efectuat de compania Novel Research, arată un comunicat de presă trimis redacţiei.

Studiul arată că opt din zece consumatori români urmăresc evoluţia bugetului personal, în timp ce doar 13,5% ţin o evidenţă scrisă a veniturilor şi cheltuielilor.

Aproximativ 41,3% dintre respondenţi sunt, însă, foarte

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis se pensionează, iar postul său de profesor de la Colegiul Brukenthal din Sibiu a fost scos la concurs după aproape 27 de ani

Ziare.com acum 47 minute
Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit vacantă și poate fi ocupată de un titular, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru care a fost rezervat postul timp de aproximativ 27 de

Adolescente internate la Psihiatrie, bătute de un asistent medical. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Ziare.com acum 34 minute
Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, angajat ca asistent medical la un spital din Târgovişte a fost reţinut de oamenii legii, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie. Asistentul medical acuzat că

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum 28 minute
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

CFR Cluj și-a prezentat oficial noul antrenor

HotNews acum 34 minute
Aflată pe locul al treilea al clasamentului din play-off-ul SuperLigii, cu trei etape înainte de terminarea sezonului, CFR Cluj nu a mai așteptat vara și l-a prezentat deja pe Dan Petrescu, aflat la cel de-al patrulea mandat în Gruia. Dan PetrescuFo

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°