Legumele de sezon sunt pe sfârşite în piaţa centrală din Alexandria, iar comercianţii au profitat de ultimele zile de recoltă şi au dublat preţurile. Gospodinele care nu şi-au pregătit conservele pentru iarnă, spun că la preţurile mari din această perioadă, vor umple cămările doar cu gogonele.
În Piaţa Centrală din Alexandria preţul legumelor de sezon s-a dublat, acum, la final de toamnă. Roşiile au ajuns la 5-6 lei pe kilogram, după ce săptămâni în şir preţul a fost de 3 lei pe kilogram. Castraveţii au ajuns de la 2 lei la 4,5 lei kilogramul, iar gogoşarii se vând acum cu 5 lei. Până şi gogonele, care rămân varianta de criză pentru murături, se vând săptămâna aceasta cu 2 lei, după ce săptămâna trecută preţul a fost de doar 1 leu pe kilogram.
Comercianţii din piaţă au şi o explicaţie pentru dublarea preţurilor. „ Astea sunt ultimele legume de grădină. Mai am o serie de roşii în solar cu care voi veni săptămâna asta la piaţă. Săptămâna viitoare, gata, nu mai venim cu roşii. Astea au fost. La fel şi cu gogoşarii de grădină. Săptămâna viitoare nu vor mai fi. Au anunţat vreme rece , pică buma şi s-a zis cu legumele de grădină „ ne-a spus Daniela Prodana, producător agricol din Islaz. Şi pieţarii care vând castraveţi spun că aceste legume sunt pe sfârşite , justificând astfel dublarea preţului. „ Peste o săptămână nu o să mai vedeţi castraveciori de grădină aici. Vor fi doar din ăia turceşti, iar preţul va fi şi mai mare, deşi nu există comparaţie la calitate. Aşa s-a întâmplat în fiecare an, legumele sunt mai scumpe la sfârşit de sezon” ne-a spus şi Toma Nedelea, proudcător agricol din Ţigăneşti.
Singurii care menţin acelaşi preţ sunt producătorii de varză. Varza de vinde tot cu 1 leu pe kilogram, iar ţăranii veniţi din diferite comune din judeţ spun că vor menţine acest preţ. „ La noi acum e vârf de sezon. Sfârşitul lunii octombrie şi începutu