Primul lungmetraj al lui Radu Muntean a fost Furia (2002), un film de acţiune fără mari pretenţii, despre un şmecheraş (Dragoş Bucur) care încerca să-şi vîndă o fostă colegă de liceu (Dorina Chiriac), fără ştirea ei, unui cap al mafiei rome, ca să-şi acopere o datorie, şi sfîrşea prin a omorî în bătaie un alt bărbat care se atinsese de ea. Avîndu-l ca director de imagine pe Vivi Drăgan Vasile, Furia avea un aspect elegant-poleit (poate chiar mai poleit şi mai elegant decît ar fi fost cazul: în secvenţele nocturne luceau trotuarele, luceau bălţile, lucea şi geaca de piele de pe Bucur, iar paleta lui Vasile era aproape la fel de iridescentă cum fusese şi în Filantropica lui Nae Caranfil), dar nu prea lăsa să se vadă vreun început de stil regizoral. Stătea mai bine cu ideile dramaturgice (Muntean scrisese scenariul împreună cu Ileana Constantin şi cu Mircea Stăiculescu): personajul fiului de 13 ani al mafiotului – un monstruleţ răsfăţat; secvenţele în care eroina, fugind de un killer, se amesteca într-un grup de suporteri dinamovişti; momentul în care, coborînd pe scări cu un cadavru înfăşurat într-un covor, eroul era atacat de un cîine: în fine, invenţii nu neapărat proaspete, dar nici lipsite de umor. În schimb, execuţia – partea care ar fi cerut idei regizorale – nu era nimic special (cu excepţia casting-ului: unele feţe erau inspirat alese).

DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith! Ambiţiile stilistice îşi fac apariţia în cel de-al doilea film al său, Hîrtia va fi albastră (2006) – o poveste plasată în timpul Revoluţiei din 1989. Între timp, desigur, apăruse filmul lui Cristi Puiu, Moartea domnului Lăzărescu, iar Muntean (ca şi Cristian Mungiu) îl studiase conştiincios. De asemenea, şi-i luase ca parteneri la scrierea scenariului pe Alexandru Baciu şi pe colaboratorul de p