"Poporul" are totdeauna ceva de spus, semnaleaza disfunctiuni, vine cu propuneri concrete, are apetenta pentru functionarea democratica a propriei organizatii; principalul este sa fie consultat. In acest debut de secol, societatea mondializata se gaseste intr-o situatie de risc generalizat, la nivel economic, ecologic, politic si, desigur, psihosociologic. Polarizarea sociala determina stari conflictuale de o extrema gravitate. Acestea mentin o stare de tensiune sociala si provoaca uneori explozii fara precedent. Criza inseamna in primul rind degradarea conditiilor de viata, dar ea este amplificata de perceptia acestei situatii de catre actorii sociali. Criza nu inseamna numai o deteriorare a conditiilor economice, ci si uzura rapida a moralului societal, stricarea moravurilor si avarierea psihologiilor colective. Scade increderea in valori si stabilitate, se accentueaza comportamentele deviante, creste rata bolilor psihosociale, se deterioreaza spiritul public. In analizele lor, psihosociologii constata o legatura strinsa intre dimensiunea psihica si cea sociala, gasesc o destructurare a raporturilor individ/societate in situatii concrete. Interactiunea umana isi pierde conotatia constructiva, fie ca vorbim de structuri sociale (institutii, organizatii) sau de relatiile cotidiene,, procesele sociale de stabilizare si de schimbare aluneca in uzura, se ruineaza. Omul relational, individul care progreseaza prin socializare, invatind norme si practici sociale inovative, de comunicare si negociere, coboara intr-un sincretism care-l face manipulabil. Ce pot face psihosociologii in situatii de criza? Cum pot ei conlucra cu alti specialisti, cu economistii, politologii, istoricii la descifrarea factorilor care au nascut criza, la identificarea efectelor nevazute inca si gasirea unor solutii? La aceste intrebari au incercat sa raspunda citiva specialisti ai domeniului in cur