Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Unde ne petrecem timpul liber vara aceasta?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 iunie 2009 ·

Clujenii au posibilităţi reduse de petrecere a timpului liber pe perioada verii. Instituţiile culturale pun în scenă în această perioadă ultimele spectacole, urmând ca apoi să îşi închidă porţile până în luna septembrie, când va debuta noua stagiune. Secţia română a Teatrului de păpuşi Puck este prima instituţie culturală care şi-a încheiat activitatea pentru acest sezon. Cu toate acestea, Puck este singurul teatru care va pune în scenă un spectacol pe perioada vacanţei. Astfel, clujenii pot lua parte la spectacolul pentru adulţi în limba engleză, „Femeia ca un câmp de luptă”, care va fi pus în scenă la data de 16 iulie, de la ora 19.00, cu ocazia vizitei studenţilor de la Summer University Phoenix Arizona la Cluj.

De asemenea, Puck va organiza la Muzeul de Artă, în perioada 2 iulie – 2 august, expoziţia „Muzeul Păpuşilor”, în care vor fi prezentate decoruri şi păpuşi din cadrul a trei spectacole.

Toate celelalte instituţii culturale din Cluj nu vor pune în scenă, însă, spectacole pe timpul verii. Opera Maghiară va încheia stagiunea cu un spectacol de gală care va marca şi retragerea din activitate a directorului general al instituţiei, Simon Gábor. Spectacolul va avea loc diseară, de la ora 18.30. 

Clujenii pot opta pentru ştranduri

Ştrandurile rămân opţiunea numărul unu pentru petrecerea timpului liber, pe perioada verii la Cluj. Ştrandul Sun din cartierul Grigorescu funcţionează de la ora 9.00 la ora 20.00, iar preţul unui bilet de intrare este de 10 lei, iar ştrandul Clujana din Piaţa 1 Mai se deschide la ora 8.00 şi funcţionează până la ora 20.00. Pretul pentru o zi de distracţie în ştrandul Clujana este de 12 lei pentru adulţi şi de 10 lei pentru copii.

Cluburile îşi diminuează activitatea

Nici pentru amatorii vieţii de noapte alternativele de distracţie nu sunt din cele mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 20 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 54 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 43 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 43 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 21 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°