Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs de schi de tură la Sinaia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 decembrie 2007 ·

Staţiunea montană găzduieşte Cupa Furnica Cei care au echipamentul complet (schiuri de tură, piei de focă, beţe) sunt aşteptaţi la cota 1400 din Sinaia, la ora 9 fix. După ce vor plăti Staţiunea montană găzduieşte Cupa Furnica

Cei care au echipamentul complet (schiuri de tură, piei de focă, beţe) sunt aşteptaţi la cota 1400 din Sinaia, la ora 9 fix. După ce vor plăti taxa de înscriere (8 lei), schiorii vor putea lua startul de la ora 10.00.

Categoriile de concurs sunt: amatori masculin: 19-25, 26-35, 36-45, peste 45 ani, amatory feminine: open şi elite-open. Cursa constă într-o simplă urcare de la Cota 1400 (staţia de telecabină) până la Cota 2000, traseul are o lungime de 3,5 km şi o diferenţă de nivel de +600m.

Cupa Furnica se află la prima ediţie şi este organizată de Asociaţia Sport Natura P.C. Printre susţinătorii acestui eveniment se numără şi Salvamontul Sinaia, precum şi Federaţia Română de Alpinism şi Escalada.

Conform organizatorilor, schiul de tură este un sport relativ nou la noi, care presupune deplasarea pe schiuri (în urcare şi/sau coborâre) a unui traseu în zona alpină. Deplasarea se face cu ajutorul unor elemente de echipament speciale, cum ar fi pielea de focă - benzi de material textile, natural sau sintetic, care, ataşate pe talpa schiului, permit atât coborârea, cât şi deplasarea pe zone de plat, cât şi la urcare.

Premii în piei de focă

Dacă anul acesta competiţia se ţine pe timpul zilei, pentru anul următor, Cupa Furnica se va desfăşura în nocturnă. Faţă de alte concursuri de schi, acesta vine cu noutăţi în ceea ce priveşte numărul mare de categorii, deschiderea către toţi participanţii fie ei amatori sau sportivi de elită, începători sau avansaţi.

Ca premii, organizatorii pun la bătaie piei de focă, pachete de energizante, diplome şi materiale de promovare a sc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum 9 minute
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 25 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 2 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°