Platoul Bucegilor a ajuns împăraţia manelelor. Pungi de plastic aruncate, urme de roţi. Semne ale Apocalipsei. Apocalipsa munţilor Bucegi. Cine vrea să ajungă acolo trebuie să devină mai întâi un bun creştin. Pentru că nu e uşor să ajungi în Iad, dacă eşti şi necredincios. "D’apăi de drum asfaltat aveam noi nevoie aicea, în Bucegi? Să vină orăşeanul să ne arunce chiştoacele în cap din maşină? Dacă asta a vrut muierea aia drăcoasă (Elena Udrea – n.red.), d’apoi să ştiţi că n-a făcut bine că a făcut şosea cu bitum aici, aproape de Babele!”. Glasul ascuţit e atins de mahorcă. Ciobanul îşi sprijină sărăcia în bastonul lung. Palma vânjoasă strânge cu putere ghioaga lustruită, alternând în inflexiunile indignării. Un câine montaniard, adus de un turist burtos ce tocmai a coborât din maşină, îl mârâie încet, ca pe un sălbatic al civilizaţiei. E un om al munţilor, ce vreţi? Păstorului sfătos, amator de bere gratis, i se adaugă un iubitor de munte. "De ce e cald de se usucă iarba până şi pe crestele de la 2500 de metri? De ce au secat toate izvoarele din Valea Jepilor mici, din Prăpăstile de la Zărneştii, din munţii Piatra Craiului? Vă spun eu. Pentru că am aprobat efectuarea unor astfel de crime împotriva naturii. Să faci drum asfaltat până în creierii munţilor într-un parc protejat e practic o faptă penală, o crimă împotriva naturii”, spune Anca Apostoae, care a venit să se bucure de frumuseţile celui mai îndrăgit munte al României, Bucegi, de la sute de kilometri, tocmai din Moldova.
Supărat, ciobanul încearcă să-mi explice că oile şi vacile păstorite de el şi de ceilalţi confraţi nu mai au ce să pască şi flamânde mai tot timpul, nu mai dau lapte. La câteva zeci de metri patrupedele slabe îşi ascut dinţii în vegetaţia uscată. Tăpşanul, gras de plesnea alătădată, e acum scheletic ca o piatră subţire. "Mai rău ca anul ăsta n-a fost niciodată. Nu e iarbă verde, domn